Turnul care înghite copii

La mai puţin de o lună de la preluarea tronului Angliei, Eduard al V-lea, în vârstă de 12 ani, a fost sechestrat în Turnul Londrei, unde avea să fie urmat mai târziu de fratele său mai mic. De atunci nu au mai fost văzuţi vreodată, iar misterul dispariţiei lor rămâne încă neelucidat

La 9 aprilie 1483, cu puţin înainte de a împlini vârsta de 41 de ani, regele Eduard al IV-lea al Angliei s-a stins din viaţă pe neaşteptate. Fiul său mai mare şi în acelaşi timp moştenitorul său avea numai 12 ani, aşa că în testamentul lăsat Eduard l-a desemnat pe fratele său mai tânăr, Richard, duce de Gloucester, regent al regatului.

Timp de aproape 30 de ani, insulele britanice fuseseră sfâşiate de un lung război civil purtat între casa de York, ce avea printre însemne un trandafir alb, şi casa de Lancaster, simbolizată printr-un trandafir roşu. Deşi, ca susţinător al casei de York, Eduard al IV-lea îi declarase pe cei trei regi precedenţi din casa Lancaster uzurpatori, el nu a reuşit să asigure liniştea domniei şi era, cu siguranţă, conştient de pericolele pe care tânărul său moştenitor Eduard, prinţ de Wales, le-ar fi avut de înfruntat.

Turnul Londrei

Cei doi frați au intrat în Turnul Londrei și n-au mai ieșit niciodată

Richard, care se dovedise un soldat loial si descurcăreţ în slujba fratelui său, Eduard al IV-lea, îi jurase credinţă prinţului de Wales. Acum însă a acţionat rapid pentru a lua în stăpânire un regat rămas în vid de putere. La 29 aprilie, Richard a interceptat escorta care îl conducea pe tânărul Eduard la Londra, l-a arestat pe unchiul din partea mamei al băiatului, care îl avea în grijă, iar apoi şi-a însoţit nepotul până în capitală. În timp ce tânărul monarh era instalat în apartamentele regale din Turnul Londrei, încoronarea stabilită iniţial pentru data de 4 mai a fost amânată până pe 22 iunie.

Doi frați sechestrați

Bănuind motivele ascunse ale cumnatului său, văduva lui Eduard al IV-lea, Elizabeth Woodville, a căutat refugiu în Westminster Abbey împreună cu fiul ei mai mic şi fiicele sale. Pe la mijlocul lui iunie, regentul a reuşit să o convingă pe Elizabeth să-i încredinţeze pe fiul ei în vârsta de 9 ani, Richard, duce de York, trimiţând vorbă că tânărul rege se simţea singur în Turn şi avea nevoie de un tovarăş de joacă.

Apoi, în ziua de duminică destinată încoronării, lui Eduard al V-lea i s-au confiscat drepturile de succesiune la tron. Un doctor în teologie de la Cambridge, Ralph Shaa, a ţinut o predică în faţa catedralei St. Paul din Londra, care punea sub semnul întrebării legitimitatea succesiunii. Doctorul Shaa pretindea că Eduard al IV-lea fusese deja logodit la data căsătoriei sale cu Elizabeth Woodville şi, prin urmare, uniunea lui cu aceasta nu era valabilă conform legii în vigoare, iar copiii lor – inclusiv regele-copil — erau nelegitimi. Două zile mai târziu, unul dintre cei mai fervenţi suporteri ai regentului a repetat această acuzaţie în faţa unui grup format din cetățeni de vază ai oraşului, adăugând următoarea lamentaţie: „Vai de ţara ce are un copil drept rege.“

După un scurt spectacol de împotrivire, la 26 iunie ducele de Gloucester a acceptat coroana, fiind proclamat rege sub numele de Richard al III-lea. Domnia regelui-copil durase mai puţin de trei luni.

Asasinați în Turn?

În cursul lunii iulie, neîncoronatul prinţ Eduard al V-lea, poreclit acum cu dispreţ „Eduard bastardul“, şi fratele său erau uneori zăriţi jucându-se în curţile Turnului. Dar nu după multă vreme, conform unui martor contemporan, cei doi băieţi au fost mutaţi în încăperile tăinuite ale castelului şi puteau fi văzuţi din ce în ce mai rar în spatele ferestrelor zăbrelite, „până când, în cele din urmă, au încetat să mai apară cu desăvârşire“.

Printi in turn

Prinți în turn – pictură de Pedro Americo

Prin toamna lui 1483 se zvonea peste tot că prinţii fuseseră asasinaţi în Turn — dar de către cine? Între timp, Elizabeth Woodville pusese bazele unei alianţe cu duşmanii lui Richard, oferind-o în căsătorie pe fiica sa cea mare pretendentului acesteia din casa Lancaster, Henric Tudor. În august 1485, Richard al III-lea l-a înfruntat pe Henric Tudor în bătălia de la Bosworth Field. Într-un moment critic al luptei, unul dintre suporterii regelui a trecut de partea lui Henric, iar Richard a fost ucis. Dezertorul a luat coroana de pe capul regelui căzut şi a aşezat-o pe capul lui Henric al VII-lea. Războiul celor Două Roze luase sfârşit, iar Anglia urma să cunoască o perioadă de nemaiîntâlnită prosperitate sub domnia casei Tudor.

Aşa cum Richard al III-lea fusese urmărit de zvonurile că i-ar fi asasinat pe prinţi, tot aşa şi Henric al VII-lea era neliniştit de poveştile că aceştia ar fi încă în viaţă şi ar putea deveni potenţiali rivali la tron. În cele din urmă, a reuşit să impună varianta conform căreia, din ordinul lui Richard, cei doi băieţi ar fi fost sufocaţi cu saltele de puf şi îngropaţi sub pietre la piciorul unei scări din Turn.

Găsiți după 200 de ani

Ţapul ispăşitor a fost un anume Sir James Tyrell, judecat şi executat în mai 1502 pentru „trădare din motive neprecizate“. De abia mai târziu s-a făcut publică ştirea că Tyrell mărturisise asasinarea prinţilor înainte de a fi decapitat. Povestea a fost acceptată şi a intrat în cărţile de istorie împreună cu biografia lui Richard al III-lea publicată de Sir Thomas More în 1534 şi preluată ulterior de Shakespeare ca sursă de inspiraţie pentru drama Richard al III-lea.

În 1674, la aproape 200 de ani de la presupusa crimă, o ladă de lemn conţinând scheletele a doi copii a fost găsită în timpul reconstrucţiei Turnului Londrei. Oasele, recunoscute ca rămăşiţele prinţilor ucişi, au fost depuse în Westminster Abbey.

În 1933 ele au fost trimise spre a fi examinate de experţi. Verdictul: scheletele aparţineau unor băieţi de vârsta lui Eduard al V-lea şi a fratelui său în momentul dispariţiei acestora. Cauza morţii nu a putut fi determinată, dar maxilarul băiatului mai mare arăta că suferise o leziune majoră.

Sursa: Reader’s Digest

Ți-a plăcut articolul? Spune-ți părerea