TOP 5 boli mortale și cataclisme care au schilodit umanitatea și planeta

Istoria Pământului și a umanității au fost și vor continua să fie extrem de zbuciumate. Coliziuni cataclismice cu obiecte din spațiu, potopuri ucigașe și pandemii ecruțătoare au lovit omenirea și planeta noastră în lunga ei istorie, lăsând urme adânci, care se văd și acum.

Gripa spaniolă – 100 de milioane de sicrie împânzesc lumea

În plină desfășurare a Primului Război Mondial, planeta era măturată de o forță ucigașă la fel de mare. Gripa spaniolă a fost cea mai nocivă pandemie din istoria modernă, peste 500 de milioane de oameni din întreaga lume – aproape o treime din populație – căzându-i victime.

În doar șase luni, între 50 și 100 de milioane de persoane au murit din cauza gripei, iar speranța de viață s-a redus cu 10 ani. În 1918, pe măsură ce războiul se apropia de sfârșit, virusului gripei spaniole nu i-a fost acordată prea multă atenție, în special pe front, ceea ce a determinat răspândirea lui necontrolată.

Timp de mulți ani, cercetătorii au crezut că gripa își avea originile în tranșeele din Franța, iar oamenii de știință din Spania au realizat cele mai multe cercetări pe acest subiect, de aici provenind și denumirea gripei.

Condițiile dure de pe front erau mediul perfect de dezvoltare a unui astfel de virus, iar substanțele chimice letale folosite la scară largă în timpul războiului au favorizat, probabil, mutația virusului.



Totuși, la un deceniu după război, cercetătorii au ajuns să creadă că statul american Kansas fusese, de fapt, focarul inițial, după ce s-a descoperit că 48 de infanteriști muriseră acolo din cauza gripei spaniole.

Soldații de la Fort Riley, Kansas, primesc îngrijiri medicale împotriva gripei spaniole

Cu toate acestea, dovezi mai recente indică faptul că teribila pandemie a pornit de la un grup de 96.000 de muncitori chinezi, trimiși să muncească în spatele liniilor britanice și franceze, însă nu există încă dovada unei legături directe între îmbolnăvirea chinezilor și pandemia ce a urmat.

Efectele acesteia sunt vizibile chiar și în prezent, la 100 de ani distanță, alte tulpini ale virusului „lovind” în 1957, 1968, 2009 și 2010, în timpul epidemiilor de gripă porcină.

Seceta din China – 13 milioane de morminte în 3 ani

Între 1876 și 1879, o secetă extrem de puternică a lovit întreaga Chină. Din populația totală de 108 milioane, 13 milioane de oameni au murit din cauza efectelor secetei.



În 1876, în timp ce Pământul ieșea din cea mai recentă perioadă de răcire, denumită „Mica Glaciațiune”, bazinul Fluviului Galben a fost lovit de o secetă puternică, ce s-a agravat în anul următor, pe fondul lipsei totale a ploilor.

Acest eveniment a fost de departe cea mai gravă secetă care a lovit regiunea în ultimii 300 de ani și a lăsat în urmă cel mai mare număr de victime.

De-a lungul istoriei, China a fost răvășită de foamete. Foto: un copil mort de inaniție pe o stradă dintr-o mahala chineză, 1946

Privincia Shanxi a fost cea mai afectată de foamete, 5.5 milioane din totalul de 15 milioane de oameni din regiune găsindu-și sfârșitul în această perioadă. Aceasta nu a fost prima secetă severă cu care China s-a confruntat, astfel că, până în secolul al XVIII-lea, chinezii investiseră masiv într-un sistem de depozitare și distribuție a cerealelor în caz de dezastru.

Totuși, de această dată, statul chinez fusese slăbit considerabil după revoltele de la mijlocul secolului și de imperialismul britanic și era total nepregătit pentru o astfel de situație.



Autoritățile au făcut tot posibilul să ajute populația, însă cea mai mare parte a Chinei rurale a fost depopulată de foamete, boli și migrație.

Deversarea Lacului Agassiz și noua epocă glaciară

Acum 14.500 de ani, planeta noastră începea să iasă din marea glaciațiune. Temperatura globală a început să crească, iar calota glaciară care acoperise o mare parte din emisfera nordică a început să se topească.

Ca o consecință, după 1.600 de ani, teritoriile aflate în partea nordică a Americii de Nord erau acoperite de un lac glaciar, format din apa rezultată din topirea gheții, stăvilită de un baraj natural.

Cu o suprafață estimată de 273.000 de kilometri pătrați, Lacul Agassiz era mai mare decât orice lac existent acum pe Terra, având o suprafață comparabilă cu cea a Mării Negre.

Lacul ocupa o suprafață enormă din continentul nord-american




Apoi, dintr-un motiv necunoscut, barajul s-a spart, iar uriașa cantitate de apă s-a scurs în Oceanul Arctic prin valea râului Mackenzie. Și, de parcă potopul nu era de ajuns, asta a distrus întreaga faună din America de Nord, precum și cultura Clovis.

Volumul enorm scurs în Oceanul Arctic a modificat considerabil curenții din Oceanul Atlantic. Acești curenți împing apa caldă înspre Oceanul Arctic, acolo unde ea se răcește, se lasă la fund, iar apoi se deplasează înapoi spre sud.

Odată cu noul flux de apă din Lacul Agassiz, acest ciclu a încetinit, iar emisfera nordică s-a întors din nou într-o perioadă glaciară, ce a durat aproximativ 1.200 de ani. Această perioadă este cunoscută sub numele de „Younger Dryas”.

Sfârșitul Younger Dryas, care a avut loc acum 11.500 de ani, a fost și mai brusc, iar temperaturile din Groenlanda au crescut cu 7 grade Celsius în doar un deceniu.

Accident spațial – Coliziunea dintre Pământ și Theia

Planeta noastră, așa cum o știm acum, arată astfel datorită unui cataclism de proporții astronomice. Chiar dacă oamenii de știință nu sunt 100% siguri că acest eveniment a avut loc, există indicii că, la aproximativ 100 de milioane de ani de la formarea planetei noastre prin colectarea treptată de asteroizi și alte resturi din spațiu, Pământul a fost lovit direct de Theia, o planetă despre care se presupune că făcea parte din sistemul nostru solar.

Teoria formării Lunii prin ciocnirea Pământului cu un obiect ceresc, posibil Theia. Foto: everythingselectric.com




Conform unor teorii, Theia avea dimensiuni aproximativ similare cu cele ale planetei Marte, iar acum 4,31 miliarde de ani a intrat în coliziune cu Terra.

Forța impactului a „contopit” cele două planete, formând Pământul așa cum îl cunoaștem noi astăzi. Bucățile desprinse în urma coliziunii au fost atrase de forța gravitațională a Pământului și se presupune că așa a luat naștere Luna, iar dimensiunea mare a satelitului natural al Pământului pare să susțină această ipoteză.

Mai mult, cercetătorii care au analizat probele de rocă prelevate de misiunile Apollo le-au comparat cu rocile vulcanice din Hawaii și Arizona și au descoperit că izotopii de oxigen din cele două mostre sunt identici.

Un alt indiciu al coliziunii este dimensiunea neobișnuit de mare a nucleului și mantalei planetei noastre, în comparație cu alte planete din sistemul nostru solar. Se presupune că nucleul și mantaua Pământului sunt tot o consecință a coliziunii dintre cele două corpuri cerești.

Erupția vulcanică din Siberia și extincția în masă

Acum aproximativ 252 de milioane de ani, Pământul arăta total diferit. Forme de viață ciudate populau planeta, iar continentele erau lipite, formând un singur super-continent, numit Pangeea. Evoluția își urma cursul firesc, iar viața se dezvolta atât pe uscat, cât și în apă.



Apoi, dintr-o dată, totul s-a schimbat. În nordul îndepărtat al Pangeei, în regiunea numită astăzi Siberia, un super-vulcan a început să erupă. Erupția a fost atât de puternică și devastatoare încât a acoperit o suprafață de aproape 3 milioane de kilometri pătrați într-o mare de lavă, adâncă de un kilometru.

De ce e frig în Rusia? Pentru că 75% din teritoriu este Siberia

Efectul devastator al erupției a cauzat un lanț de evenimente de neoprit, care au ucis 75% din formele de viață de pe uscat și peste 95% din creaturile marine. Efectele imediate ale erupției super-vulcanului au distrus emisfera nordică aproape în întregime, transformând aerul în acid.

Apoi, a urmat o iarnă vulcanică de câteva secole, iar după ce cenușa s-a depus în sfârșit, Pământul a fost „aruncat” într-o perioadă de încălzire globală masivă, care a făcut, la rândul ei, să dispară alte specii de plante și animale.

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!