Sfârșitul macabru al scriitorului spion

O ceartă iscată de nota de plată după o zi de petrecere la un han englezesc s-a sfârşit cu moartea lui Christopher Marlowe, dramaturgul cel mai promiţător al Angliei sfârşitului de secol al XVI-lea. Povestea adevărată, precum ne arată documentele descoperite după mai mult de trei secole, se pare că este mult mai interesantă şi complicată.

În timp ce la Londra ciuma face ravagii, pe 30 mai 1539, patru bărbaţi se întâlnesc într-o dimineaţă de miercuri pentru a mânca, bea şi sporovăi la un han din Deptford, sat situat la aproximativ cinci kilometri sud-est de oraş. Grupul era format din Ingram Frizer, un escroc aflat în permanente litigii din cauza înșelătoriilor sale, Nicholas Skeres, complicele frecvent al lui Frizer, Robert Poley, un agent secret guvernamental, cu caracter îndoielnic şi dezagreabil, şi Christopher Marlowe, care, la numai 29 de ani, era considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi ai Angliei.

Scriitorul Christopher Marlowe

Christopher Marlowe

Mai târziu, după cină, între Frizer şi Marlowe izbucneşte o ceartă în legătură cu nota de plată ridicată, se pare, după o astfel de zi de chef prelungit. Amândoi martorii, Skeres şi Poley, au fost de acord că Marlowe fusese cel care începuse conflictul, înşfăcând pumnalul lui Frizer şi năpustindu-se asupra lui fără motiv. După ce s-a ales cu două tăieturi la cap, Frizer reuşeşte să recupereze arma de la Marlowe şi îşi înjunghie adversarul înfierbântat deasupra ochiului drept.

Tânărul dramaturg se prăbuşeşte fără suflare. Sunt chemate gărzile şi spre dimineaţă soseşte şi procurorul casei regale. Deşi Frizer este arestat pentru omor, ancheta îl absolvă curând de fapta sa; în mod evident, crima avusese loc în legitimă apărare. Până la sfârşitul lunii iunie, prizonierul este eliberat. Între timp, Marlowe este îngropat la 48 de ore după moartea sa violentă.

Placa funerara

Placa funerară a lui Marlowe, montată în locul aproximativ al mormântului său

Această versiune oficială despre sfârşitul subit al unei cariere promiţătoare a fost acceptată ca atare vreme de peste trei secole. Apoi, în 1925, raportul despre ancheta procurorului a fost găsit într-o arhivă, unde zăcuse neluat în seamă mai bine de 332 de ani. O lectură atentă a documentului ridică mai multe întrebări.

De ce a fost Marlowe îngropat atât de repede? De ce a durat atât de puţin ancheta, iar mărturiile celor doi martori au fost acceptate imediat? A fost încăierarea de la han singura explicaţie pentru crima comisă? N-a fost oare o conspiraţie a celor trei să-l omoare pe Marlowe? Rănile lui Frizer erau, se pare, atât de uşoare, încât şi le-ar fi putut provoca şi singur pentru a părea victima unui atac comis la beţie. Acţionau oare aceste trei personaje dubioase pe cont propriu sau erau marionetele unui personaj influent? Să fi existat un plan de lichidare a unui om care ştia prea multe?

Această ultimă eventualitate trebuie luată serios în considerare, deoarece acum se știe că novicele dramaturg ducea o viață dublă, ca agent al serviciului secret al reginei.

Un tânăr excentric

Christopher Marlowe s-a născut în februarie 1564, iar la vârsta de 20 de ani îşi lua deja licenţa la colegiul Corpus Christi din Cambridge. Şi-a continuat studiile aici, probabil cu ţelul de a deveni pastor anglican. Dar autorităţile de la Cambridge au refuzat la început să-l promoveze, privind cu un ochi nefavorabil frecventele sale absenţe de la universitate. Într-un final, în 1587, la intervenția consiliului privat al Reginei Elisabeta, Cambridge-ul i-a conferit în cele din urmă titlul la care aspira.

Piatra comemorativa Christopher Marlowe

Piatra comemorativă a lui Marlowe de la Colegiul Corpus Christi

La un an după părăsirea universităţii, a fost jucată prima piesă a lui Marlowe, drama în două acte Tamerlan cel Mare. Aşa-zisul cleric devenise om al literelor. Într-o carieră ce nu a durat decât şase ani, a scris şase piese de teatru, un lung poem şi a tradus din latină. Dar şi-a câştigat deopotrivă o reputaţie de om impulsiv şi încăpăţânat, înclinat să rezolve disputele apelând la forţă.

În 1589 a fost închis pentru scurt timp în urma unei încăierări de stradă în care fusese ucis un om. Trei ani mai târziu, a fost citat la tribunal deoarece agresase ofiţeri ai legii. În primăvara anului 1593, însă, Marlowe a fost acuzat de un delict mult mai grav. 

Vinovat de blasfemie?

Pentru a-şi apăra regatul de invazia spaniolă şi tronul de rivala sa catolică, Maria, regina Scoţiei, Elisabeta s-a bazat pe un serviciu secret elaborat de ingeniosul său secretar de stat, Sir Francis Walsingham. Acesta folosea o reţea de spioni pe care îi infiltrase la Curţile străine cu misiunea de a comunica orice ameninţare ce se putea ivi la adresa reginei.

Deşi, în vara anului 1588, marea flotă a lui Filip al II-lea a fost învinsă de englezi, în primăvara lui 1593 o nouă ameninţare venea dinspre Spania.

Sir Francis Walsingham

Sir Francis Walsingham a fost cel care l-a recrutat pe Marlowe ca mesager clandestin

Când, la Londra, au început să apară peste noapte afişe instigatoare, consiliul privat a numit o comisie de investigaţie căreia i-a acordat dreptul de a pătrunde în locuinţele particulare pentru a depista activităţile subversive. În timpul acestor cercetări, pe 12 mai, comisarii au găsit lucrările lui Thomas Kyd, un alt tânăr dramaturg, cu care Marlowe locuise o vreme.

Documentele confiscate conţineau afirmaţii ce negau originea divină a lui Iisus Christos, aceasta fiind o blasfemie ce se pedepsea cu moartea. Kyd a negat că el ar fi fost autorul scrierilor, dar — sub tortură — a mărturisit că acestea îi aparţineau lui Marlowe.

„Mărturisirea“ lui Kyd a pus serviciul secret într-o situaţie dificilă. Timp de ani buni, Marlowe fusese angajat ca mesager clandestin pe continent. La 18 mai, Marlowe a primit la Scadbury o citaţie prin care i se cerea să se prezinte la Londra. Fără să i se spună de ce era acuzat, a fost eliberat pe cauţiune, dar i s-a cerut să rămână la dispoziţie pentru explicaţii. Douăsprezece zile mai târziu zăcea mort pe podeaua hanului din Deptford.

Omul care ştia prea multe

Dacă Marlowe era vinovat de blasfemie, de ce a fost eliberat? De ce nu a fost, asemenea lui Kyd, torturat şi silit să-şi recunoască teribila crimă? De ce i s-a permis în schimb să se întâlnească la 30 mai cu aceste trei personaje suspecte?

Se crede că în serviciul secret al lui Walsingham intraseră agenţi dubli — oameni care pretindeau că o servesc pe regină, dar care de fapt doreau înlocuirea ei cu un monarh catolic. Printre aceştia se număra Robert Poley, care fusese închis în urma complotului Babington, dar eliberat şi reprimit în serviciile secrete. Poate că Marlowe ştia de continuarea activităţilor secrete ale lui Poley: sub tortură ar fi putut să cedeze şi să dezvăluie numele acestuia, precum şi ale altora neloiali Elisabetei. Pentru siguranţa lor, ar fi fost mai bine ca Marlowe să fie eliminat. Acesta să fi fost motivul întâlnirii de la Deptford? A fost încăierarea de la han o crimă premeditată? Sau oare Marlowe chiar nu a fost victima acelei seri?

În 1955 un scriitor pe nume Calvin Floffman a avansat o teorie conform căreia conspiratorii, inclusiv Marlowe, ar fi ademenit un marinar oarecare la hanul din Deptford, l-au ucis, iar apoi au inventat povestea morţii lui Marlowe în timpul încăierării — după care Marlowe şi-a luat o nouă identitate, sub numele de William Shakespeare, petrecându-şi următorul sfert de veac scriind piesele de teatru ce i-au adus nemurirea. Deşi sfârşitul carierei lui Marlowe coincide cu începuturile lui Shakespere, oamenii de litere au respins teoria lui Hoffman ca neplauzibilă.

Nimeni nu va cunoaşte vreodată întregul adevăr despre dispariţia lui Marlowe. Printre contemporanii săi au existat unii care i-au privit moartea ca pe o pedeapsă cerească dată unui ateu, blasfemator şi „dramaturg scabros“. Posteritatea însă a deplâns moartea sa prematură. În noaptea de 30 mai 1593, literatura engleză a pierdut un mare dramaturg, poate unul tot atât de valoros ca Shakespeare.

Sursa: Reader’s Digest

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!