Seppuku – Din culisele unui ritual japonez tulburător FOTO

Seppuku sau hara-kiri, tradiția vechilor samurai din Japonia, a intrat în istorie drept cea mai înfiorătoare și brutală metodă de sinucidere. Această practică presupunea un ritual foarte elaborat prin care sinucigașul se înjunghia în abdomen și apoi lăsa rana deschisă, în așteptarea dureroasă morții, sau era decapitat imediat după eviscerare de un asistent (denumit secund sau secondant), pentru a-i scurta suferința.

Această practică veche de secole a fost cândva ceva obișnuit în rândurile militarilor japonezi și doar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a încetat să mai fie folosită. Precum multe alte tradiții, lăsarea în uitare a seppuku s-a produs ca urmare a intrării Japoniei în epoca modernă, în secolul XIX.

Înainte de această perioadă, Japonia fusese o țară închisă față de Occident. Japonia întreținea contacte în special cu China și, ocazional, cu Olanda, prin intermediul navelor comerciale care îi vizitau țărmurile. Abia când americanii și europenii au început să facă serios comerț cu japonezii s-a produs și modernizarea societății nipone.

Cam în această perioadă a început și guvernul japonez să facă o serie de reforme, însă acest val de schimbare a fost întâmpinat cu extremă reticență de casta samurailor.

Seppuku nu ne sperie!

Uciderea străinilor sau a japonezilor care făceau negoț cu străinii nu era un lucru tocmai rar în Japonia. Iar în 1863, când împăratul Komei a emis un decret pentru „expulzarea barbarilor” (a occidentalilor), samuraii au îndeplinit cu plăcere ordinul, cu ajutorul săbiilor katana.

Acest lucru a dat naștere unui incident, în 1868, când samuraii au ucis 11 marinari francezi neînarmați, aflați în orașul de țărm Sakai pentru a face comerț cu localnicii. Pentru a se face dreptate, consulul Franței în Japonia, Leon Roches, a cerut ca samuraii să fie executați.

Roches a presupus că samuraii urmau să fie executați prin decapitare sau prin împușcare, de un pluton de execuție, și l-a trimis pe unul dintre căpitani, Bergasse du Petit-Thouars, să asiste la execuție. Însă acesta a asistat la un marș al samurailor, urmat de seppuku făcut de fiecare samurai, decapitați apoi într-un mod stângace de câte un asistent.

Impactul ritualului a fost atât de puternic, încât Bergasse du Petit-Thouars a oprit execuțiile după ce 11 dintre cei 20 de samurai condamnați se sinuciseseră deja.

Evenimentul i-a făcut pe diplomații occidentali din Japonia să înțeleagă că, pentru samurai, seppuku nu era în niciun caz o pedeapsă care să îi sperie și să îi descurajeze să mai omoare străini. Apoi, împăratul a emis un decret care prevedea că samuraii care vor ucide străini vor fi degradați și pedepsiți în consecință. Aceasta însemna că nu li se mai permitea onoarea de a-și lua viața prin seppuku.




Cu toate acestea, practica seppuku va intra din nou în actualitate în Al Doilea Război Mondial, când ofițerii japonezi vor prefera sinuciderea capturării de către Aliați. Însă, pe măsură ce Aliații au preluat controlul asupra Japoniei și au impus o nouă constituție, care a înlocuit-o pe cea din Epoca Meiji, Japonia a început să traverseze un alt haos la nivelul întregii societăți.

Împăratul a devenit un personaj simbolic și a fost instaurat un sistem parlamentar de factură occidentală, astfel că seppuku a devenit o tradiție care nu mai avea ce căută în Japonia secolului XX.


În concordanță cu codul Bushido, care punea onoarea mai presus de toate, un samurai își făcea seppuku pentru a nu fi capturat de inamic sau pentru că a încălcat acest legământ sacru al onoarei.

seppuku

În această ilustrație, un războinic se pregătește pentru seppuku (1850). Foto: Wikimedia Commons

Cele mai vechi cazuri documentate de seppuku apar în istoria din 1156 a rebeliunii Hogen. În acest text, războinicul Minamoto no Tametomo s-a îngunghiat în abdomen  pentru că a pierdut o bătălie.

seppuku

În aceată fotografie colorizată (posibil o dramatizare a unui eveniment real), un războinic își face seppuku (1890). Foto: Wikimedia Commons

Spre jumătatea secolului XIX, seppuku – întregul mod de viață al samurailor, de fapt – intra în declin. Totuși, va mai trece aproape un secol până când acest ritual nu va mai fi practicat deloc.

seppuku

Un samurai este fotografiat în momentul în care își face seppuku. La picioarele sale, un poem al morții (aproximativ 1880). Foto: Wikimedia Commons





Seppuku înseamnă „tăierea stomacului”. Se realiza cu tanto, un pumnal scurt.

seppuku

În fotografie se poate vedea un tanto vechi dezasamblat. Foto: Wikimedia Commons

La fel ca toate celelalte elemente ale ritualului seppuku, tanto era introdus în corp într-un mod special. Lama era împinsă mai întâi în partea stângă a abdomenului, apoi era trasă încet spre dreapta și, la final, în sus.

seppuku

Această imagine dintr-o piesă kabuki înfățișează un războinic care își face seppuku pentru a nu fi prins de soldații aflați pe urmele sale (1856). Foto: Wikimedia Commons

Înainte de secolul XVII, seppuku era mai puțin formal și de multe ori ducea la o moarte mai lentă și mai dureroasă a samurailor, din cauza sângerării abundente. În jurul anului 1700 ritualul a fost modificat, prin introducerea unui kaishakunin (secund sau secondant).

seppuku

Rolul asistentului era să îl decapiteze pe samurai imediat după seppuku și să îi reintroducă pumnalul în teacă. Foto: Wikimedia Commons

Kaishakunin trebuia să dea lovitura astfel încât să nu reteze complet capul samuraiului, ci doar partea din spate a gâtului, astfel încât să rămână prins de beregată. Dacă nu reușea acest lucru, reputația îi era pătată.

seppuku

Expresia dezamăgită a acestui kaishakunin trădează probabil îngrijorarea sa pentru o treabă făcută „de mântuială”. Foto: Wikimedia Commons

O formă modificată de seppuku era folosită uneori pentru a protesta față de acțiunile conducătorilor. Cunoscută sub numele de kanshi, această variantă presupunea ca samuraiul să se înjunghie și imediat după aceea să se bandajeze. Apoi, apărea în fața conducătorului și îi prezenta acestuia doleanțele, dezvelindu-și în același timp rana mortală (1895).



seppuku

Un samurai înaintea morții. Foto: Wikimedia Commons

Isao Inokuma (al doilea de la stânga la dreapta), câștigătorul medaliei de aur la arte marțiale la Jocurile Olimpice din în 1964, a fost ultima persoană despre care se cunoaște că s-a sinucis ritualic prin seppuku.

Este posibil să își fi pus capăt vieții din cauza unor pierderi financiare uriașe provocate în calitate de președinte al unei companii.

seppuku

Foto: Wikimedia Commons

Cu trei decenii înainte de Isao Inokuma, scriitorul japonez Yukio Mishima și-a făcut seppuku după o tentativă eșuată de lovitură de stat prin care încercase să restaureze autoritatea împăratului, la o bază militară din Tokyo (25 noiembrie 1970).

seppuku

Foto: Wikimedia Commons

La 25 noiembrie 1970, Mishima și cinci adepți în uniforme militare au luat cu asalt gara de la baza militară din Ichigaya, i-a ucis pe soldații care au încercat să îl oprească și apoi a preluat controlul asupra birourilor conducerii bazei.

A apărut apoi la balcon și a ținut un discurs în fața celor 2.000 de soldați care înconjuraseră clădirea. „Clasa politică japoneză geme de corupție”, a afiramt el, apoi și-a încheiat discursul cu formula „Tenno Banzai!”, Trăiască Împăratul! Imediat după aceea s-a retras în clădire și și-a făcut seppuku.

seppuku

Yukio Mishima scandând „Tenno Banzai!” Foto: Wikimedia Commons




Seppuku era un ritual extrem de complex și presupunea trecerea samuraiului prin mai multe etape premergătoare sinuciderii efective. Una dintre acestea era scrierea poemului de moarte, care trebuia să fie elocvent și să exprime emoțiile războinicului, dar să nu menționeze direct moartea.

seppuku

În această imagine, generalul Akashi Gidayu se pregătește de seppuku după pierderea unei bătălii din 1582. Poemul său este vizibil în colțul din dreapta sus (1890). Foto: Wikimedia Commons

Soțiile samurailor aveau și ele propriul ritual de sinucidere, denumit jigai. Într-un mod similar, prin înjunghiere în burtă, femeile își făceau jigai dacă soții lor își făcuseră deja seppuku sau dacă știau că urma să fie răpite sau violate.

seppuku

Soția unui războinic se pregătește să moară. Foto: Wikimedia Commons

Când se executa ca pedeapsă, seppuku nu era un act solitar și se comitea de față cu alții, în grădina unui templu. Participantul era îngrijit, spălat și îmbrăcat în alb, pentru a simboliza puritatea (1867).

seppuku

Executarea seppuku în fața unei audiențe. Foto: Wikimedia Commons

Un servitor așeza o măsuță de lemn în fața participantului, pe care erau așezate o ceașcă de sake, tanto și coală de hârtie pe care urma să fie scris poemul morții. Până și felul în care era băută ceașca de sake era extrem de important.

Băutura era consumată în două etape, de fiecare dată câte două înghițituri. O înghițitură însemna lăcomie, iar celelalte trei înghițituri însemnau ezitare. Toate cele patru înghițituri laolaltă simbolizau moartea.

seppuku

Ceașca de sake avea un rol fundamental în ritualul seppuku. Foto: Wikimedia Commons

Dacă te fascinează cultura japoneză, te invităm să descoperi în continuare 10 reguli din Japonia, țara cu cel mai avansat sistem educațional din lume.

2 comentarii

  1. John 5 august 2017
  2. mateistefan 6 august 2017

Ți-a plăcut articolul? Spune-ți părerea