Codex Gigas – Biblia Diavolului, creația stranie a unui călugăr misterios

Cel mai mare manuscris din lume a fost probabil realizat în secolul XIII și se numește Codex Gigas (Cartea Uriașă) sau Biblia Diavolului. Manuscrisul lung de un metru cântărește 75 kilograme și este presupusa creație a unui călugăr care a făcut un pact cu diavolul.

Codex Gigas este considerat unul dintre cele mai mari manuscrise găsite vreodată. Experții cred că această biblie străveche a fost scrisă pe 160 de piei de animale.

Este nevoie de două persoane pentru a ridica manuscrisul care are lungimea de un metru și cântărește 75 kilograme. Cercetătorii afirmă că Biblia Diavolului avea inițial aproximativ 320 de file, însă unele au fost înlăturate de-a lungul timpului.

biblia diavolului
Biblia Diavolului conține și o imagine a lui Lucifer, pictată cu cerneală. Foto: The Ancient Ones

Rămâne un mister de ce au fost rupte filele, dar unii cercetători opinează că paginile lipsă conțineau regulile monastice secrete ale benedictinilor.

Legenda spune că acest manuscris misterios a fost creat după ce un călugăr a făcut un pact cu diavolul, al cărui chip l-a imortalizat cu cerneală pe una dintre pagini, iar de aici i-a rămas volumului numele de Biblia Diavolului.

Cartea a fost datată în jurul anului 1.300 d.Hr., dar anul exact al redactării sale rămâne un mister.

Diavolul vorbește latină, greacă, ebraică și slavonă

Unii cercetători sugerează că manuscrisul a fost creat la mănăstirea benedictină din Podlažice, în Boemia (Cehia zilelor noastre). Biblia Diavolului a fost scrisă în latină, dar conține și pasaje în greacă, ebraică și slavonă.

Studiile efectuate de-a lungul anilor par să cadă de acord asupra faptului că acest manuscris a fost realizat de un singur scrib, dată fiind uniformitatea textului de pe întreg parcursul lucrării.

Într-un una dintre legendele din spatele Bibliei Diavolului se spune că scribul care a realizat manuscrisul a încălcat jurămintele monastice secrete și a fost ulterior condamnat să fie zidit de viu într-un turn de mănăstire.

Pentru a evita cruda pedeapsă, a promis să creeze un manuscris care va aduce slavă eternă mănăstirii și va conține toate cunoștințele dobândite de umanitate până atunci.

Călugărul care scrie Biblia Diavolului intră în panică

Numai că, pe măsură ce se apropia termenul la care a promis că va finaliza manuscrisul, călugărul și-a dat seama că lucrarea nu va fi gata la timp. Atunci, i-a înălțat o rugăciune lui Lucifer, în care i-a cerut să îl ajute să termine Biblia și i-a promis, în schimb, sufletul.

Diavolul a fost de acord și călugărul a terminat astfel manuscrisul la timp. În semn de recunoștință, monahul a inclus imaginea demonului în manuscris. Firește, acestea sunt file de poveste, dar…

…este interesant că mai multe teste efectuate în încercarea de a recrea Codex Gigas arată că, numai pentru a reproduce textul caligrafiat, ar fi nevoie de nu mai puțin de cinci ani de scris de mână fără oprire, fără a mai include aici și ilustrațiile din opera originală.

Codex Gigas este expus în Biblioteca Națională din Stockholm, Suedia. Dacă te captivează subiectul, te invităm să studiezi online varianta digitizată a Bibliei Diavolului.

Ca să știi mai mult, citește „Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea”

O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre.

Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare.

În binecunoscutul său stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine.

„Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu