O poveste bizară: Edgar Allan Poe, suspect de crimă

Misterioasa moarte a unei vânzătoare din New York a ajuns pe prima pagină a ziarelor în vara anului 1841. In anul următor, un tânăr scriitor numit Edgar Allan Poe a publicat o povestire cu asemănări uimitoare. Ce ştia el despre cazul propriu-zis?

Într-o zi toridă din vara anului 1841, cadavrul unei tinere a fost găsit plutind în apele fluviului Hudson, lângă Weehawken, New Jersey. S-a constatat că era Mary Cecilia Rogers, o fată drăguţă în vârstă de 21 de ani, binecunoscută scriitorilor, actorilor şi altor celebrităţi care se opreau să flirteze cu ea la tutungeria lui John Anderson de la marginea Manhattanului. Presa din New York a tratat pe larg cazul, publicând zilnic reportaje despre eforturile depuse de poliţie pentru rezolvarea misterioasei morţi a fetei şi ample speculaţii pe seama identităţii ucigaşului ei — pentru că nimeni nu credea că Mary ar fi căzut accidental în apă.

Mary Rogers

Mary Rogers a fost găsită plutind în râul Hudson

Primul suspect a fost Anderson, patronul lui Mary, care o conducea deseori acasă seara. Dar, chiar dacă nu reuşise să furnizeze un alibi convingător pentru ziua dispariţiei fetei, poliţia l-a eliberat repede şi şi-a îndreptat atenţia spre logodnicul lui Mary, David Payne, un locatar al pensiunii ţinută de mama ei în Hoboken, New Jersey. Payne a recunoscut că o văzuse pe fată în dimineaţa în care dispăruse, cu trei zile înainte să-i fi fost găsit trupul.

Poliţia a descoperit apoi primele probe într-o zonă împădurită de lângă fluviu: un combinezon, o eşarfă, o umbrelă şi o batistă cu iniţialele „M.R.“ Iarba era strivită, ca şi cum ar fi avut loc o luptă. Curând, tot acolo s-a sinucis David Payne, luând o supradoză de laudanum — tinctură de opium. „Acesta este locul“, scria Payne în biletul lăsat. „Să mă ierte Dumnezeu pentru viaţa mea irosită!“ Să fi fost biletul dovada că el o omorâse pe Mary? Nu, susţinea poliţia, avea alibi pentru perioada incriminată. Cazul a rămas nerezolvat, investigaţia a continuat.

Inventând pe baza faptelor

Printre cititorii ziarelor se număra şi Edgar Allan Poe, în vârstă de 32 de ani, căruia cele şase volume de povestiri publicate îi aduseseră o oarecare recunoaştere literară, dar prea puţini bani. Se întreţinea pe el şi pe tânăra lui soţie bolnavă de tuberculoză din cei 800 de dolari pe care îi primea anual şi care erau salariul lui de redactor literar al unei reviste din Philadelphia. În acel moment, era în căutarea unui subiect pentru continuarea primei lui nuvele poliţiste, „Crimele din Rue Morgue“. Cazul Mary Rogers era tocmai bun de rezolvat de către personajul său, inspectorul Dupin. În povestirea lui Edgar Allan Poe, Mary devenea Marie Roget, New York-ul devenea Parisul, iar râul Hudson se transforma în Sena.

The Ladies Companion

Revista pentru femei în care a fost publicată povestea lui Poe

„Sub pretextul că arăt cum rezolvă Dupin misterul uciderii Mariei, întreprind, de fapt, o foarte riguroasă analiză a tragediei reale de la New York“, îi scria Poe unui prieten la 4 iunie 1842. „Nici un aspect nu este omis. Examinez pe rând toate opiniile şi argumentele prezentate de presă în legătură cu cazul şi arăt (sper că într-un mod convingător) că subiectul nu a fost abordat corect. Presa a luat-o pe o pistă greşită. Cred, de fapt, nu numai că am demonstrat falsitatea ideii că fata ar fi fost victima unei bande, dar că am reușit chiar să-l indic pe asasin.“

Povestirea lui Edgar Allan Poe, „Misterul lui Marie Roget“, a apărut în trei numere succesive ale unei reviste pentru femei, între noiembrie 1842 şi februarie 1843. Cu o logică de fier, inspectorul Dupin (adică Poe) dovedea că nu putea fi decât un singur criminal, „bărbatul brunet“, un ofiţer de marină în compania căruia Marie (Mary) fusese văzută ultima oară şi împreună cu care dispăruse după câteva săptămâni cu trei ani în urmă. În acest punct, Poe încheia povestirea, refuzând să dea numele criminalului, aşa cum făcuse în alte nuvele poliţiste. O notă a editorului explica: „Din motive pe care nu le vom dezvălui, dar pe care mulţi cititori le vor bănui cu siguranţă, ne-am luat libertatea să omitem, din manuscrisul ce ne-a fost predat, detalii privind indiciile aparent minore descoperite şi urmărite de Dupin. Ni s-a părut recomandabil să prezentăm publicului, pe scurt, numai rezultatul obţinut…“

Să fi aparţinut acest comentariu cu adevărat editorului revistei sau a fost o modalitate a lui Poe de a nu dezvălui probe utile rezolvării cazului real? La data când apărea povestirea, poliţia încă nu rezolvase cazul uciderii lui Mary Rogers.

Suspect: Edgar Allan Poe

Curând după publicarea „Misterului lui Marie Roget“, lumea s-a lansat în speculaţii pe seama faptului că Poe ştia mai mult decât era dispus să spună. Dar să fi fost scriitorul însuşi implicat în moartea vânzătoarei din New York?

Frecvent vizitator al New Yorkului, Poe putea foarte bine să o fi cunoscut pe Mary la tutungerie şi să fi dorit de la ea satisfacţia sexuală pe care soţia sa nu i-o oferea. Dar era el capabil de crimă? În acea perioadă a vieţii lui, scriitorul se lupta cu sărăcia şi cu lipsa recunoaşterii literare depline. Trebuia să lupte — aparent fără succes — cu alcoolismul cronic şi cu dependenţa de droguri. În ochii prietenilor şi familiei părea bolnav, dacă nu mental, cel puţin fizic.

Edgar Allan Poe

Poe avea o imaginație bizară

Starea lui Poe se reflecta cu precădere în personalitatea eroilor egocentrici ai povestirilor sale poliţiste şi de groază. Personajelor pe care le crea le dădea libertatea oricărei patimi, permiţându-le ca din plăcere să tortureze sau să comită chiar crime. Aşa cum transpare din creaţiile lui, moartea îl fascina în mod deosebit pe maestrul povestirilor macabre. N-ar fi putut oare Poe, într-un moment de nebunie, să se lase pradă celor mai josnice instincte — pe care şi le reprima, dar care se manifestau la ciudatele şi abjectele lui personaje?

Psihologia comportamentală a demonstrat că adesea criminalii lasă indicii care să conducă la ei — fiindcă în subconştient doresc să fie pedepsiţi. Aşa să fi procedat oare şi Edgar Allan Poe când precizase singurul detaliu decisiv al identităţii asasinului lui Marie Roget? Scriitorul era el însuşi brunet, o claie mare de păr negru căzându-i pe fruntea înaltă. Chiar dacă detectivii literari au continuat să facă speculaţii pe marginea implicării lui Poe în crima din realitate, nu există nici o dovadă care să facă legătura între el şi ucigaşul lui Mary Rogers.

Tot ceea ce au putut dovedi savanţii este că Poe şi-a construit povestirea bazându-se pe faptele dezvăluite de poliţie în prima fază a anchetei, înainte să fi apărut toate detaliile. Ulterior, „bărbatul brunet“ s-a dovedit a fi o persoană care provoca avorturi, acelaşi, pesemne, la care ofiţerul de marină o dusese pe Mary în 1838. În vara anului 1841, tânăra murise probabil în urma unui al doilea avort. Doi ani mai târziu, când a revizuit povestirea în vederea includerii ei în volum, Poe a făcut cincisprezece modificări minore care să sugereze că moartea lui Marie survenise după un avort provocat. A adăugat apoi note de subsol care să dea impresia că încă de la început avusese dreptate în ceea ce priveşte cazul.

„În «Marie Roget» a fost omis numai ce am omis eu însumi, nimic altceva“, scria Poe mai târziu unui prieten. „«Ofiţerul» care a comis crima (sau, mai degrabă, moartea accidentală survenită în urma provocării unui avort) a mărturisit, chestiunea este acum limpede — dar, de dragul rudelor, este un subiect despre care nu voi vorbi mai mult.“

Sursa: Readers’ Digest

Articole fascinante

De asemenea, ai putea dori...