Moartea neelucidată a regelui nebun

La vârsta de 18 ani, în aplauzele entuziaste ale supuşilor săi, înaltul şi frumosul prinţ se urca pe tronul Bavariei sub numele de Ludovic al II-lea. Când a împlinit 40, era obez şi ducea un trai retras, obsedat fiind de castelele sale de basm. La câteva zile după ce a fost declarat nebun şi incapabil să conducă regatul, a murit înecat.

Când s-a făcut ora opt, iar medicul psihiatru Bernhard von Gudden şi pacientul său regal nu se întorseseră încă de la plimbarea de seară, doctorul Miiller, asistentul lui Gudden, s-a alarmat. Acesta sugerase ca cei doi să fie însoţiţi de infirmieri, aşa cum se procedase la plimbarea de dimineaţă; Gudden, însă, refuzase. Regele avea un comportament raţional, aproape normal. În afara întrebărilor pe care le punea fără încetare, din punctul lui de vedere nu prezenta nici o altă problemă.

Ludovic 2

Ludovic al II-lea

În căutarea perechii dispărute, doctorul Müller a trimis la început un singur poliţist, apoi la scurtă vreme alţi doi, de-a lungul malului lacului Starnberg, direcţie în care cei doi fuseseră zăriţi ultima dată îndreptându-se. Pe măsură ce se întuneca, îngrijorarea se transforma în panică, fapt pentru care întregul personal al castelului Berg a ieşit să cerceteze împrejurimile la lumina torţelor. Müller a trimis o telegramă la Curtea din München, anunţând dispariţia regelui şi a doctorului.

Două umbrele și o pălărie, pe o bancă

La un moment dat, după ora 10, s-au auzit strigăte ce anunţau primele descoperiri: două umbrele lăsate pe o bancă şi pălăria regelui în apropiere. La marginea apei se puteau vedea plutind câteva obiecte întunecate; s-au dovedit a fi pardesiul şi haina regelui. Vâslind mai în largul lacului, căutătorii au găsit la scurt timp trupurile neînsufleţite ale regelui Ludovic al II-lea şi doctorului Gudden, purtate în voia curentului în apa puţin adâncă, la nici 25 de metri de mal. Ceasul regelui se oprise la ora 6:54 în acea seară de duminică, 13 iunie 1886.

Când cele două corpuri au fost examinate, s-a descoperit că pe faţă Gudden avea zgârieturi, iar deasupra ochiului drept o vânătaie, căpătată cel mai probabil în urma unei lovituri de pumn.

Lacul Starnberg

Lacul Starnberg, locul unde Ludovic a murit în condiții suspecte

Urmele de pe gât sugerau o tentativă de strangulare. Trupul regelui nu prezenta leziuni. Încercase oare Ludovic să evadeze şi-l omorâse pe Gudden când acesta încercase să-l oprească? Sau oare regele îl înecase pe doctor, iar apoi se sinucisese aruncându-se în lac? ÎI omorâse regele pe Gudden, iar apoi suferise un infarct? Oricare ar fi fost faptele, era sfârşitul tragic şi şocant al unei vieţi ce începuse sub auspicii atât de favorabile cu 41 de ani în urmă. 

Prinţul din poveste devine rege

Ludovic a devenit rege la 10 martie 1864, cu puțin timp înainte de a împlini 19 ani, în urma morţii premature a tatălui său. Înalt, zvelt, cu păr bogat, ondulat şi negru şi ochi albaştri pătrunzători, Ludovic avea o ţinută semeaţă şi o graţie aproape feminină. Poporul l-a îndrăgit instantaneu. Și cum orice rege trebuia să aibă o consoartă și moștenitori, la începutul lui 1867, Ludovic a ales-o pe frumoasa sa verişoară Sophie. Ludovic şi Sophie alcătuiau un cuplu frumos, dar nunta ce urma să aibă loc în august a fost amânată pentru octombrie, ca apoi logodna să fie ruptă brusc de rege cu câteva zile înainte de ceremonie. Ludovic i-a mărturisit unui curtean că mai bine s-ar îneca într-un lac alpin decât să se căsătorească.

Un rege retras și excentric

Ludovic nu şi-a ascuns niciodată dispreţul faţă de viaţa de la Curtea din München şi, odată cu trecerea anilor, îşi petrecea din ce în ce mai mult timp la reşedinţele sale din munţi. La cină prefera compania busturilor sculptate ale lui Ludovic al XVI-lea şi Mariei Antoaneta, decapitaţi în timpul Revoluţiei Franceze; spre deosebire de musafirii în carne şi oase, explica regele, statuile veneau numai invitate şi se puteau retrage la dorinţa sa. Făcând din noapte zi, Ludovic dormea de după-amiaza până la miezul nopţii, când pleca în lungi plimbări singuratice prin Alpii înzăpeziţi. În sala de spectacole de la Curte, erau puse în scenă reprezentaţii elaborate, la care regele era unic spectator.

Regele Ludovic al 2-lea

Regele Ludovic al II-lea

După scurta idilă cu Sophie, Ludovic a ajuns să prefere compania tinerilor ofiţeri şi actori chipeşi. Jurnalele regelui, publicate abia după moartea sa, scoteau la iveală disperarea încercărilor, se pare nereuşite, de a-şi reprima homosexualitatea. Majoritatea legăturilor sale cu bărbaţi au fost de scurtă durată, cu excepţia celei avute cu intendentul grajdurilor, Richard Hornig, care a durat aproape 20 de ani.

În iulie 1870, Franţa a declarat război Prusiei, dar a fost rapid învinsă de o coaliţie a statelor germane, printre care se număra şi Bavaria. Cancelarul Bismarck i-a impus lui Ludovic să se alăture formării unui imperiu german condus de regele Wilhelm I al Prusiei. Astfel, regatul Bavariei a fost inclus în Imperiul German.

Mania construcţiilor

Cum independenţa Bavariei era acum limitată, lui Ludovic îi reveneau mai puţine sarcini în calitate de monarh — ceea ce nu părea să îl afecteze câtuşi de puţin. Inspirat de Versailles, regele a hotărât să clădească palate la fel de impunătoare şi în propria ţară. A început construcţia castelelor din Neuschwanstein în 1869, Linderhof în 1870 şi Herrenchiemsee în 1878.

Castelul Neuschwanstein

Castelul Neuschwanstein, una dintre capodoperele construite de Ludovic

Aceste castele de basm au fost descrise ca vulgare, artificiale, exotice şi eclectice ca stil arhitectural și au înghițit milioane de mărci, lăsându-l pe Ludovic dator vândut trezoreriei regale. După ce datoria sa a ajuns la 14 milioane de mărci, Ludovic a mai solicitat un împrumut de 20 de milioane, însă de data aceasta a fost refuzat.

Alunecarea spre nebunie

În afară de mania construcţiilor, Ludovic a început să dea şi alte semne, încă şi mai alarmante, de instabilitate psihică. Momentele de calm şi bună dispoziţie erau urmate de crize necontrolate de furie.

Poruncea ca slujitorii nesupuşi să fie biciuiţi, torturaţi, închişi, exilaţi în America sau chiar decapitaţi, dar nu dădea vreun semn de surprindere sau nemulţumire când ordinele nu îi erau duse la îndeplinire. După ce îşi pierdea cumpătul şi lovea vreun servitor, regele încerca să-şi răscumpere gestul oferind daruri scumpe sau bani. Gras şi neglijent în vestimentaţie, încerca uneori să-şi reînvie frumuseţea pierdută angajând frizeri pentru a-i ondula părul. Nimeni nu se putea apropia la mai mult de 45 de centimetri de el sau să vadă ce mănâncă.

Un ascensor de serviciu îi fusese instalat în dormitor, astfel ca mesele să-i poată fi servite fără să fie nevoit să vadă pe cineva. În cele din urmă, a ajuns să-şi strige poruncile din spatele uşilor închise şi să comunice cu propriii miniştri doar în scris. Documentele oficiale rămâneau nesemnate sau erau pierdute.

Călătoriile cu servitorii sub clar de lună se încheiau adesea cu picnicuri, chiar dacă pământul era acoperit de zăpadă, iar jocurile de copii se prelungeau până în zori. Iar dacă vremea proastă ducea la întreruperea vreuneia dintre excursiile sale nocturne, împreună cu escorta sa profita de ospitalitatea ţăranilor uimiţi. Când pleca de la sau se întorcea la Linderhof, Ludovic îmbrăţişa cu pasiune un anumit stâlp; în timpul plimbărilor, se pleca în faţa unui copac anume şi saluta politicos un gard viu. Erau voci pe care numai el le auzea şi conversaţii amuzante pe care le purta cu el însuşi.

Conspiraţia de înlocuire a lui Ludovic

La începutul anului 1886, necesitatea de a-l înlocui pe regele tot mai nebun devenise evidentă. Cum fratele său, Otto, începuse și el să dea semne de nebunie, opțiunea miniștrilor a fost de a-l face pe acesta din urmă rege doar cu numele, puterea reală urmând să-i revină unchiului regelui, prințul Luitpold. Pentru a-l înlătura pe Ludovic, miniștrii au apelat la renumitul psihiatru Gudden, care a fost convins să-şi asume ceea ce el numea „dureroasa sarcină“ de a-l declara pe regele Bavariei nebun.

Regele si doctorul Gudden

Regele și psihiatrul Gudden

După ce a adunat mărturii de la slujitori din trecut şi din acel moment ai casei regale, doctorul Gudden a depus pe 8 iunie 1886 un raport de 19 pagini. „Maiestatea Sa se află într-un stadiu avansat de debilitate mintală“, era concluzia doctorului Gudden; boala lui „trebuie declarată incurabilă şi este de aşteptat o agravare a deficienţelor sale psihice“. Cum această stare se va prelungi până la sfârşitul zilelor sale, „Maiestatea Sa trebuie considerată incapabilă de a mai guverna regatul“.

Doctorul Gudden nu l-a examinat niciodată personal pe rege, aparent mulţumindu-se să adune informaţii la mâna a doua. Mărturiile favorabile au fost ignorate, căci erau şi servitori care au atestat bunătatea regelui.

Ospiciul regal și o moarte suspectă

După o primă încercare de arestare eșuată, ce avusese loc pe 9 iunie, o a doua comisie, condusă de doctorul Gudden, a sosit la reşedinţa din munţi a regelui în zorii zilei de 12 iunie. Cu ajutorul unui servitor, Ludovic a fost ademenit spre scara turnului, unde a fost prins de infirmierii de la ospiciul din Munchen. În jurul orei patru dimineaţa, regele, de o paloare cadaverică, şi-a luat rămas-bun de la slujitorii săi credincioşi de la Neuschwanstein şi s-a urcat într-o trăsură căreia îi fuseseră scoase clanţele dinspre interior ale portierelor. Afară, în faţă şi în spate, stăteau infirmierii ospiciului. O trăsură preceda şi o alta urma caleaşca regală pe drumul de opt ore până la castelul Berg.

Descoperirea cadavrelor

Scena descoperirii cadavrelor Regelui Ludovic și al Doctorului Gudden

Palatul de pe malul lacului fusese transformat într-o închisoare regală, cu bare de fier la ferestrele apartamentelor lui Ludovic şi vizoare instalate la uşi. Ludovic s-a comportat calm şi s-a retras după prânz, cerând să fie trezit ca de obicei la miezul nopţii. Ordinul i-a fost însă ignorat şi regele părea iritat în momentul când s-a trezit spre zori. Deşi nu i se permisese să participe la slujba de duminică, doctorul Gudden a fost de acord să îl însoţească într-o plimbare mai târziu în cursul dimineţii; doi infirmieri îi urmau discret la distanţă. Doctorul Gudden era atât de mulţumit de pacientul său, încât la a doua plimbare, după-amiaza, s-a lipsit de aceştia. S-a dovedit însă a fi o greşeală fatală.

Cum nu a existat nici un martor la moartea lui Ludovic şi a doctorului Gudden, povestea adevărată nu va fi cunoscută niciodată. Cel puţin unul dintre biografii regelui a ajuns la concluzia că Ludovic l-a ucis pe psihiatru, iar apoi s-a sinucis; departe de a fi nebun, regele a înţeles că viitorul nu îi rezerva decât o viaţă în dizgraţie şi detenţie. Unul dintre contemporanii săi se pare că era de aceeaşi părere. Auzind de moartea vărului său, împărăteasa Elisabeta a Austriei a declarat cu tristeţe: „Regele nu era nebun; era doar un excentric care trăia într-o lume a visurilor. Ar fi putut să fie tratat cu mai multă blândeţe şi astfel s-ar fi evitat un sfârşit atât de tragic”.

Sursa: Reader’s Digest

Ți-a plăcut articolul? Spune-ți părerea