Mărturii dintr-o altă lume: Mumia de 2.000 de ani care pare că a murit ieri

A murit acum peste 2.000 de ani, în 163 î.e.n. Când a fost descoperită, părul îi era intact, pielea hidratată, organele în perfectă stare, iar în vene încă mai avea sânge. În mod uimitor, ligamentele încă i se îndoiau, la fel ca cele ale unei persoane în viață.

Ea este Xin Zhui, cunoscută și drept Lady Dai, cea mai bine conservată mumie din toate timpurile.

Genele, sprâncenele și părul din nas, intacte

Xin Zhui - mumie 1

Foto: thesun.co.uk

Xin Zhui a fost descoperită în 1971, de niște muncitori care săpau în apropierea orașului Changsha. Femeia a trăit în China, în timpul Dinastiei Han (206 î.e.n. – 220 e.n.). Masivul mormânt în care se afla mumia conținea peste 1.000 de artefacte valoroase. Aici se găseau produse de machiaj, articole de toaletă și obiecte decorative din rășină.

Alături de femeie au fost îngropate și 162 de figurine sculptate în lemn, servitorii care au însoțit-o în viața de apoi. Alături de Xin Zhui a fost plasată o farfurie cu mâncare, pentru ca femeia să aibă hrană în lumea de dincolo.




Deși gradul de conservare a obiectelor din mormânt este impresionant, ceea ce i-a uimit pe arheologi a fost cât de bine s-au păstrat rămășițele lui Xin Zhui. Când a fost descoperită, femeia avea pielea la fel ca cea a unei persoane în viață: elastică, hidratată și moale. Părul era, și el, în perfectă stare. Și nu doar cel de pe cap, ci inclusiv sprâncenele, genele și părul din nas.

Un infarct i-a pus capăt vieții

Xin Zhui - mumie 3

Ligamentele lui Xin Zhui își păstraseră mobilitatea
Foto: thesun.co.uk

Datorită stării impecabile a mumiei, cercetătorii au reușit să-i facă o autopsie. Așa au descoperit că, deși murise acum peste 2.000 de ani, Xin Zhui arăta ca o persoană care a decedat recent. Toate organele erau intacte, iar în vene încă se mai găsea sânge (femeia avusese grupa sanguină A).

Tot în vene au fost descoperite mai multe cheaguri de sânge, ceea ce i-a ajutat pe cercetători să determine cauza morții: infarct. Analizele au arătat că Xin Zhui avea calculi biliari, un nivel ridicat al colesterolului, hipertensiune, dar și o afecțiune a ficatului.



Ultima masă: pepene galben

Xin Zhui - mumie 4

O fotografie realizată în timpul autopsiei
Foto: ancient-origins.net

Corpul femeii era atât de bine conservat încât cercetătorii au aflat până și ce mâncase înainte să moară. În stomac și intestine au fost găsite 138 de semințe de pepene galben nedigerate. Dat fiind că astfel de semințe se digeră de obicei aproximativ într-o oră, se poate spune cu siguranță că ultima masă a lui Xin Zhui a fost un pepene galben.

Din păcate, la contactul cu oxigenul, corpul a început să se deterioreze. Astfel, imaginile pe care le avem astăzi nu reflectă nici pe departe starea perfectă de conservare în care a fost găsită mumia.

Cum s-a conservat corpul atât de bine?

Xin Zhui - mumie 6

Așa arăta mormântul lui Xin Zhui când a fost descoperit
Foto: dailymail.co.uk

Oamenii de știință cred că trupul s-a păstrat intact datorită mormântului elaborat și etanș în care a fost păstrat. Aflată la 12 metri sub pământ, Xin Zhui a fost plasată într-un sicriu din lemn de pin, plasat în alte trei sicrie mai mari (ca o păpușă Matrioșka). A fost înfășurată în 20 de straturi de mătase, iar corpul i-a fost păstrat într-un lichid necunoscut.




După teste, s-a descoperit că respectivul lichid era ușor acid și conținea urme de magneziu. De asemenea, „podeaua” sicriului a fost căptușită cu un strat gros de pastă și sigilat cu lut. Toate acestea au împiedicat oxigenul și bacteriile să pătrundă în sicriu. După ce a fost plasat în groapă, peste sicriu a mai fost pus un strat de lut gros de un metru, ca o hidroizolație.

Cine a fost Xin Zhui?

Xin Zhui - mumie 5

O reconstrucție a modului în care arăta Xin Zhui
Foto: all-that-is-interesting.com

Deși se știu multe despre moartea și înmormântarea femeii, cunoaștem foarte puține despre viața ei. Ea a fost soția unui înalt oficial, numit Li Chang (Marchizul de Dai). A murit la vârsta de 50 de ani, probabil ca urmare a unei vieți pline de excese.

Cercetătorii presupun că atacul de cord care a omorât-o a fost cauzat de obezitate, lipsă de mișcare și o dietă opulentă și nesănătoasă.

Un comentariu

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!