Ghicitori din altă lume. Misterul neelucidat al dodecaedrelor de bronz

Sunt realizate din bronz și au câte 12 fațete pentagonale, fiecare cu o gaură circulară în mijloc. Au dimensiuni diferite, sunt vechi de aproape 2000 de ani și sunt complet învăluite în mister. Dodecaedrele romane au fost descoperite pe întregul teritoriu vechiului Imperiu Roman, dar nimeni nu știe la ce erau folosite.

Cu dimensiuni cuprinse între 4 și 11 centimetri, peste o sută de asemenea artefacte bizare au fost descoperite în țări precum Germania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Italia sau Austria, dar și în alte părți ale vechiului imperiu. Un lucru este, deci, clar: dodecaedrele erau foarte răspândite.

Dodecaedrul roman

Foto: web.fm

Din păcate, ele nu sunt menționate în niciun text antic, astfel că modul în care au fost întrebuințate rămâne o necunoscută. Totuși, de-a lungul secolelor, arheologii și istoricii au fost avansat diverse teorii și speculații în scopul de a elucida misterul, iar câteva dintre ele merită atenție.

Dispozitive de măsurare?

Dodecaedru 2

Foto: gralienreport.com

Una dintre cele mai răspândite teorii este că dodecaedrul roman era folosit ca dispozitiv de măsurare pe câmpul de luptă. Mai precis, dodecaedrul ar fi fost folosit de combatanți pentru a calcula traiectoria proiectilelor. Acest fapt ar putea explica găurile de dimensiuni diferite din fațetele în formă de pentagramă, dar nu există alte dovezi care să valideze această ipoteză.

O teorie similară susține că misterioasele artefacte erau folosite, de fapt, pentru a realiza măsurători topografice. Cu toate acestea, nici acesată teorie n-a fost susținută cu dovezi. Așadar, nu se știe exact cum ar putea fi folosit dodecaedrul ca obiect de măsurare.

Folosite în astronomie?

Dodecaedre muzeu

Foto: notey.com

Una dintre cele mai interesante teorii este cea potrivit căreia dodecaedrele erau instrumente astronomice cu utilizare în agricultură. Conform acestei ipoteze, cu ajutorul dodecaedrului se putea calcula unghiul luminii solare și, deci, se puteau calcula cu precizie zilele potrivite pentru însămânțare sau alte lucrări agricole, susține G. M. C. Wagemans, cel care a lansat această teorie.

Articolul continuă pe pagina următoare →

Pagini: 1 2

Articole fascinante

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *