Lumea magică din subteran: Topul celor mai frumoase stații de metrou din lume

Stațiile de metrou sunt asociate cel mai adesea cu șobolani, mizerie și gălăgie, și nu cu arhitectura. Și totuși, există în lume câteva stații de metrou care fac notă discordantă, care demonstrează că arhitectura poate transforma aceste spații subterane în adevărate operă de artă. Interioarele realizate în stațiile de metrou pe care vi le prezentăm mai jos sunt și mai impresionante dacă ne gândim la cât de greu este să creezi astfel de minunății. Pe lângă aspect, arhitecții trebuie să țină cont de integritatea structurală a pereților, de circulația aerului și de o mulțime de alte standarden și cerințe, care le fac munca și mai grea.

1. Stația Formosa Boulevard, Kaohsiung, Taiwan

Formosa

În interiorul acestei stații de metrou se află o lucrare realizată de Narcissus Quangliata. Compusă din 4.500 de panouri de sticlă, această structură este considerată cea mai mare operă de artă din sticlă din lume. Datorită efectului uimitor de caleidoscop, au existat propuneri ca această stație de metrou să găzduiască nunți.

2. Stația Toledo, Napoli, Italia

Toledo

Una dintre cele mai adânci stații de metrou din Napoli, Toledo îți lasă impresia că te-ai scufundat în ocean. Acest efect este creat de designerul catalan Oscar Tusquets Blanca. Acesta a acoperit pereții și tavanul stației cu un imens mozaic într-o multitudine de nuanțe de albastru.

3. Terminalul Grand Central, New York, SUA

Grand Central

Liderul topului celor mai mari stații de metrou din lume (44 de platforme) are un tavan astronomic de o frumusețe rară. Conceput în 1912 și restaurat de mai multe ori, tavanul înfățișează constelațiile, așa cum se văd ele pe timpul nopții.

4. Stația Komsomolskaya, Moscova, Rusia

Komsomolskaya

Kmosomolskaya a fost concepută în stil neoclasic de către Dmitri Chechulin. Candelabrele de cristal și tavanele impresionante ale acestei stații de metrou îți dau senzația că te afli într-o imensă sală de bal.

5. Stația Arts et Metiers, Paris, Franța

Arts et Metiers

Când intri la Arts et Metiers, ai impresia că ai pătruns în minunata lume a lui Jules Verne. Farmecul acestei stații de metrou se datorează artistului belgian Francois Schuiten, care a reconceput spațiul în stilul strampunk. Pereții de cupru, ferestrele similare cu cele de pe submarine și roțile imense care atârnă din tavan te duc cu gândul la cărțile de science fiction scrise de celebrul autor.

6. Stația Khalid Bin Al Waleed, Dubai, Emiratele Arabe Unite

Khalid

Dubaiul este sinonim cu opulența, iar stațiile de metrou de aici nu fac excepție de la regulă. Candelabrele masive, în formă de meduze, atârnă din tavan și răspândesc o lumină albastră în întreaga stație.

7. Stația Westfriedhof, Munchen, Germania

Westfriedhorf

Platforma stației Westfriedhorf este decorată cu 11 lămpi concave imense, cu un diametru de 3,8 metri, instalate aici în 2011. Sistemul de iluminat scaldă acest spațiu în lumini albastre, roșii și galbene.

8. Stația Stadion, Stockholm, Suedia

Stadion

90 de stații de metrou din capitala Suediei au fost decorate de artiști cu sculpturi, mozaicuri, picturi și instalații. Una dintre ele este stația Stadion, decorată de artiștii Enno Hallek și Ake Pallarp. Datorită lor, călătorii pot aștepta metroul sub un curcubeu imens, pictat de-a lungul arcadelor.

9. Stația Kungstradgarden, Stockholm, Suedia

Kundgstradgarden

În această stație uimitoare pot fi admirate relicvele vechiului palat Makalos, găzduite într-un spațiu cu design industrial.

10. Stația Park Pobedy, Moscova, Rusia

Park Pobedy

Park Pobedy impresionează prin vitralii, structurile masive de marmur și una dintre cele mai lungi scări rulante din Europa, care coboară 125 de metri.

11. Palais Royal, Paris, Franța

Palais Royal

Stația de acces la Muzeul Luvru impresionează turiștii nu prin interiorul său, ci prin gura de intrare. Aceasta este opera lui Jean-Michel Othoniel.

Sursă articol și foto: Bored Panda

Articole fascinante

De asemenea, ai putea dori...

Suntem și pe Facebook!

Zilnic, articole și clipuri din care înveți ceva.

x