În 1591, Dmitri fiul în vârstă de 10 ani al țarului Ivan cel Groaznic, a murit în împrejurări misterioase. Doisprezece ani mai târziu, un tânăr din Polonia a pretins că el este prinţul moştenitor. Cazul a provocat urmări tulburătoare în Rusia.

Noul secol nu începuse bine pentru Rusia şi labilul ei conducător, ţarul Boris Godunov. În 1601, recolta a fost distrusă de ploile abundente de la sfârşitul primăverii şi de un ger devastator, în luna august. Foametea şi sărăcia care au urmat au aruncat populaţia în cea mai cruntă mizerie.

După alte două recolte proaste, nu mai rămăseseră nici măcar grâne de sămânţă, iar răscoalele erau înăbuşite în sânge. În vâltoarea acestor evenimente catastrofale, ţarul primeşte veşti deosebit de alarmante.

Un tânăr din Polonia pretindea că este moştenitorul de drept al tronului rusesc, că Boris Godunov nu era decât un uzurpator avid de putere. Zvonul a provocat haos la Curtea moscovită — şi a reactualizat bănuieli de mult uitate.

În 1584, nebunul Fedor I a urmat la tron tatălui său, Ivan al IV-lea — cunoscut în istorie ca Ivan cel Groaznic. Dar adevărata putere era exercitată de doi boieri sau nobili: unchiul său, Nikita Romanov, şi cumnatul lui, Boris Godunov.

În 1591, fratele vitreg al lui Fedor şi potenţialul moştenitor, Dmitri, a murit la vârsta de 10 ani, în condiţii suspecte. Când Fedor a murit fără să fi avut copii, şapte ani mai târziu, în 1598, Boris Godunov a fost ales să ocupe tronul vacant al Rusiei. Dar oare Dmitri murise?

Palma care a dat la iveală un secret

Cândva după 1600 — datele şi detaliile poveştii sunt vagi şi chiar contradictorii — un tânăr de vreo 20 de ani a intrat în slujba unui nobil polonez pe nume Adam Wisniowiecki, ca valet şi îngrijitor al cailor lui.

Tânărul, conform acestei versiuni a poveştii, a devenit curând de neînlocuit în conducerea domeniului. Dar, în toamna anului 1603, o ceartă între nobil şi servitorul său a dus la o dezvăluire extraordinară.

La un moment dat, Wisniowiecki l-a pălmuit pe tânăr, dar acesta a strigat indignat: „Dacă ai şti, prinţe Adam, cine te serveşte, nu te-ai purta aşa cu mine. Sunt ţareviciul (prinţul moştenitor) Dmitri, fiul ţarului Ivan.“

Când a fost întrebat despre moartea lui Dmitri în 1591, servitorul a declarat că Boris Godunov uneltea uciderea ţareviciului ca să scape de singurul candidat legitim la tronul pe care şi-l dorea.

Dar băiatul şi mama sa, văduva ţarului Ivan, au fost avertizaţi şi au reuşit să se salveze. După ce a pus un alt copil în locul fiului ei, mama l-a dat pe Dmitri în grija unui medic, care în următorii ani l-a ascuns în diverse mănăstiri din Rusia.

O cruce de botez cu pietre prețioase

Când protectorul său a murit, Dmitri a fugit în Polonia. Înainte de a intra în slujba lui Wisniowiecki, fusese profesor particular la un nobil polonez. O cruce de botez încrustată cu pietre preţioase, pe care o avea asupra sa, părea să confirme uluitoarea poveste.

Vestea că ţareviciul este în viaţă şi, după o tăcere de 12 ani, îşi cere dreptul la tronul Rusiei, s-a răspândit ca fulgerul. Numeroşi martori au fost gata să jure că tânărul servitor era într-adevăr ţareviciul crezut mort.

Oricât de puţin credibile ar fi fost aceste afirmaţii, vârsta şi înfăţişarea ţareviciului pledau în favoarea lui. După descrierile din vremea respectivă, tânărul care se dădea drept Dmitri era mic de statură, avea părul blond-roşcat, ochi de un albastru deschis, şi faţa lată cu pomeţi înalţi.

Unii dintre cei care îşi mai aduceau aminte de Ivan cel Groaznic erau convinşi că tânărul semăna cu ţarul. Alţii spuneau că aluniţele proeminente de pe faţa tânărului şi de pe mâna sa dreaptă, şi braţele de lungime diferită, erau cunoscute ca atributele fizice ale ţareviciului Dmitri.

Subita apariţie a unui pretendent la tronul Rusiei îi convenea de minune lui Wisniowiecki şi altor membri ai nobilimii poloneze, căci se săturaseră de politica lui Godunov şi tânjeau după o ocazie de a se răzbuna pe detestatul ţar moscovit.

Wisniowiecki îl asigură pe servitorul său că îl va sprijini în pretenţia sa de a se da drept Dmitri — nu se ştie dacă din convingere că tânărul spunea adevărul sau din calcul politic.

Asasinare?

Oare acest Dmitri era un impostor şiret sau spunea adevărul? Răspunsul la întrebare trebuia căutat la Uglici, un oraş de pe fluviul Volga la 200 de km nord de Moscova. După moartea lui Ivan cel Groaznic, în 1584, atotputernicul Boris Godunov o surghiunise pe văduva ţarului, Maria Nagaia, împreună cu micuţul ei fiu, Dmitri, la Uglici.

Şapte ani mai târziu, duminică, 15 mai 1591, spre prânz, la Uglici s-a auzit dangăt de clopote ce anunţa pericol. Alarmaţi, oamenii au alergat la castel şi în curte au văzut o scenă îngrozitoare: micul ţarevici zăcea la pământ, înjunghiat.

Lângă el, mama disperată şi fraţii ei îl acuzau cu voce tare de crima sângeroasă pe fiul lui Mihail Bitiagovski, unul din perceptorii lui Godunov. Mulţimea indignată s-a aruncat asupra tânărului Bitiagovski şi l-a ucis în bătaie.

La patru zile după groaznica întâmplare, la faţa locului a sosit o comisie de cercetare, numită de Godunov şi condusă de boierul Vasili Şuiski. După ce a chestionat numeroşi martori timp de două săptămâni, comisia a întocmit un raport.

Anchetatorii au stabilit că ţareviciul se rănise mortal singur, în timpul unui atac de epilepsie. Văduva ţarului a fost închisă într-o mănăstire îndepărtată, dar fraţii ei au fost fie ucişi, fie surghiuniţi împreună cu mii de orăşeni care erau de partea lor. Celui care îndrăznea să îl denigreze pe ţar implicându-l în moartea lui Dmitri i se tăia limba.

Dovada că ţareviciul murise părea copleşitoare. De fapt, la vremea respectivă nu au fost îndoieli în această privinţă. Totuşi, unele amănunte ale tragediei nu se legau. De exemplu, nici văduva ţarului, nici fraţii ei nu au fost vreodată întrebaţi despre accident.

Şi mai ciudat, nimeni nu s-a ocupat de cadavrul băiatului timp de patru zile de la aşa-zisa moarte — până nu a venit comisia de cercetare. Când cadavrul a fost îngropat din ordinul anchetatorilor, nimănui nu i s-a cerut să confirme că era într-adevăr al lui Dmitri.

Călugărul evadat

Vestea venită din Polonia că Dmitri trăieşte era pentru Boris Godunov mai periculoasă decât reînnoirea zvonurilor că îl ucisese pe micul ţarevici în 1591. Pentru a contracara povestea servitorului, ce se răspândea ca vântul, ţarul a anunţat în tot imperiul că presupusul moştenitor nu era altul decât un călugăr pe nume Grigori Otrepiev, care fugise din mănăstirea Ciudov.

Povestea lui Godunov a fost întâmpinată cu scepticism. Pretendentul Dmitri juca rolul de succesor legitim mult mai bine decât se putea aştepta din partea unui biet călugăr. Vorbea fluent atât poloneza, cât şi rusa, înţelegea italiana şi ştia să scrie bine — semnele unei educaţii alese.

Mai mult, cunoştea deosebit de bine istoria Rusiei şi a principalelor ei familii. Un călugăr ar fi putut, bineînţeles, învăţa toate aceste lucruri, dar acest Dmitri se deda şi distracţiilor nobilimii, fiind un călăreţ desăvârşit şi un vânător priceput. Unde ar fi putut să dobândească un călugăr toate aceste calităţi?

Punctul culminant

În ciuda încercării de a lupta cu zvonuri împotriva zvonurilor, Boris Godunov nu a putut opri slăbirea sprijinului de care se bucurase. Vechile familii aristocrate din Moscova au fost încântate când au reapărut îndoieli cu privire la legitimitatea lui Godunov.

Pentru acestea el nu fusese decât un mic boier de origine mongolă. Un ţar care fusese, ca el, ales, în ochii lor nu era un ţar adevărat. Trimiţând mesaje în toate părţile, Dmitri şi-a strâns curând o mică armată, cu care plănuia să ajungă la Moscova să îşi ceară coroana.

Şi, înainte de a părăsi Polonia, încheie o alianţă importantă promiţând să o ia de soţie pe Marina, frumoasa fiică a unui influent nobil polonez pe nume George Mniszech.

Triumf al pretendentului

Trecând hotarele Rusiei la sfârşitul verii lui 1604, în drum spre Moscova, oştirii lui Dmitri s-au alăturat dezertori din tabăra lui Godunov, care începea să piardă teren. Într-o primă ciocnire, oastea lui Dmitri a învins oastea lui Godunov, în ciuda faptului că efectivul ei era de trei ori mai mic.

Mulţi soldaţi ai ţarului nu luptau cu prea mult zel, temându-se să îl atace pe cel care ar putea fi următorul ocupant al tronului. Deşi armata ţarului a reuşit să câştige a doua bătălie, soarta l-a ajutat pe Dmitri.

La 13 aprilie 1605, Boris Godunov a murit subit de o hemoragie ce se spunea că fusese provocată de otravă — pe care poate o luase din proprie iniţiativă. Unii duşmani ai săi aveau să spună mai târziu că fusese copleşit de remuşcări pentru uciderea ţareviciului Dmitri.

Fiul lui Godunov, cu mama sa ca regent, a fost încoronat ca Fedor al II-lea, dar domnia sa avea să fie scurtă. In mai, restul armatei ţarului a trecut de partea lui Dmitri, iar la 1 iunie locuitorii Moscovei au intrat în Kremlin, au pus mâna pe Fedor al II-lea şi pe mama sa, iar mai târziu i-au executat pe ultimii Godunovi.

Vasili Şuiski, care condusese ancheta de la Uglici din 1591, care confirmase moar¬tea ţareviciului, acum a declarat că Dmitri era în viaţă. Prima dată, a mărturisit el, minţise de frica lui Godunov.

La 20 iunie 1605, Dmitri a intrat în Moscova în strigătele de bucurie ale mulţimii şi imediat s-a dus la mormântul tatălui său, Ivan al IV-lea. Cu ochii în lacrimi, a spus: „Vai, iubite tată! M-ai lăsat orfan pe lume, dar rugile tale sfinte m-au ajutat şi m-au adus pe tron.“

Mulţimea a fost adânc mişcată de cuvintele sale. Ultimele îndoieli despre identitatea lui au fost acum spulberate. După încoronare, Dmitri a decis să înlăture ultimele îndoieli cu privire la identitatea sa. Cine altcineva putea să pună capăt incertitudinii dacă nu văduva lui Ivan, Maria Nagaia, închisă într-o mănăstire din 1591?

Întâlnirea a fost pregătită cu grijă. Văduva ţarului a fost chemată la Moscova, dar înainte ca ea să ajungă în capitală, Dmitri, nerăbdător, i-a ieşit în întâmpinare — însoţit de o mulţime mare de simpatizanţi şi de curioşi, într-una din versiunile întâmplării, întâlnirea a avut loc într-un frumos cort ridicat la marginea drumului în cinstea întâlnirii dintre mamă şi fiul pierdut.

Dmitri şi Maria Nagaia au rămas singuri în cort o vreme, şi nu se va şti niciodată ce s-a petrecut între ei acolo. Dar când au ieşit, s-au îmbrăţişat cu dragoste şi s-au sărutat sub privirile tuturor. Mulţimea i-a aclamat.