Dansatoare și spioană: Cum a pus pe jar Mata Hari întreaga Europă

Numele Mata Hari a ajuns să simbolizeze un personaj care îşi foloseşte farmecele feminine pentru a afla secretele inamicului în vreme de război. Dar oare a fost Mata Hari cu adevărat spioană? Şi dacă da, de partea cui?

„Nu sunt franţuzoaică“, le-a spus femeia acuzatorilor. „Este dreptul meu să am prieteni în alte ţări, chiar şi în cele cu care Franţa se află în război. Eu am rămas neutră. Şi contez pe nobleţea inimilor voastre de ofiţeri francezi.“ Aşa îşi încheia Mata Hari apărarea în faţa Curţii Marţiale din Paris, la 24 iulie 1917. Cei trei membri ai completului de judecată s-au retras în altă cameră pentru a delibera. S-au întors peste zece minute.

Curtezana internaţională care se prezenta drept dansatoare indiană urma să fie împuşcată ca spioană. Drumul întortocheat până în faţa tribunalului începuse cu 41 de ani în urmă, în oraşul Leeuwarden din nordul Olandei, când, la 7 august 1876, în casa negustorului Adam Zelle, s-a născut o fiică, botezată Margaretha Geertruida.

Căsătorită de mică

La vârsta de 14 ani, a fost trimisă la şcoala unei mănăstiri, unde să înveţe arta gospodăriei în vederea căsătoriei. Aceasta era educaţia potrivită unei tinere din clasa ei socială. Dar viaţa convenţională nu se potrivea Margarethei Geertruida. Cu o lună înainte de a împlini 19 ani, s-a măritat cu Campbell MacLeod, un ofiţer de origine scoţiană din armata olandeză, cu 21 de ani mai în vârstă decât ea. O greşeală enormă!

Margaretha Zelle

Tânăra Margaretha Zelle, înainte de a deveni faimoasă

Tânăra doamnă MacLeod a născut un băiat şi o fată repede, unul după altul, iar în 1897 şi-a urmat soţul în Indiile de Est Olandeze, unde primise comanda unui batalion. MacLeod era beţiv, afemeiat şi îşi bătea adesea soţia, iar odată chiar a ameninţat-o cu revolverul.

Fiul lor murise în împrejurări misterioase; se spunea că ar fi fost otrăvit de un servitor maltratat de MacLeod. În 1902, la scurt timp după ce familia s-a întors în Olanda, Margaretha Geertruida s-a separat de soţul ei, iar patru ani mai târziu a și divorțat. Lăsându-şi fiica în grija rudelor, tânăra femeie a pornit spre Paris şi spre o nouă carieră.

O nouă identitate — Mata Hari

Ca soţie de ofiţer olandez şi mamă a doi copii, Margaretha Geertruida n-ar fi avut nici o şansă să cucerească sofisticata capitală franceză. Dar, ca dansatoare exotică din Orient, putea să atragă atenţia. Până în 1905 a reuşit să-şi asume o nouă identitate, trecând cu succes drept fiica unei dansatoare dintr-un templu din Indiile de Est, care murise la naştere. Ca să-şi înlocuiască mama, povestea acum Margaretha Geertruida, se dedicase ea însăşi zeului hindus Shiva şi fusese iniţiată în ritualurile erotice ce-i erau închinate. Înaltă şi bine făcută, cu păr negru-albăstrui, ochi negri şi ten măsliniu, trecea uşor drept indiancă. Numele exotic pe care şi l-a ales, Mata Hari, însemna „ivirea zorilor“.

Mata Hari

Sub numele de Mata Hari, tânăra performa în saloanele Parisului

După un debut printre colecţiile orientale de la Musée Guimet, Mata Hari a continuat să înregistreze succes după succes în saloanele elegante ale Parisului. Au urmat apoi teatrele de la Monte Carlo, Berlin, Viena, Sofia, Milano şi Madrid. Toată Europa părea să-i fie la picioare.

Chiar dacă numeroasa asistenţă masculină pretindea că îi frecventează spectacolele pentru a învăţa mai multe despre religiile orientale, venea, de fapt, să vadă o tânără senzuală care îndrăznea să apară în public aproape goală.

Nu-i de mirare că voluptuoasa dansatoare avea nenumăraţi admiratori dispuşi să plătească pentru favorurile pe care le împărţea cu generozitate.

Călătorii fatidice

La sfârşitul lui 1915, Mata Hari s-a întors la Paris — ca să-şi recupereze bunurile din vila de la Neuilly, după unii; ca să stea la căpătâiul unui iubit rus care fusese rănit, după alţii. Al treilea motiv al vizitei, spionajul, a fost semnalat într-un mesaj cifrat trimis de serviciile secrete italiene omologilor lor din Franţa. „Vedeta numită Mata Hari… care afirmă că dezvăluie secretele dansurilor indiene dezbrăcându-se“, avertizau italienii, „a renunţat să mai pretindă că s-a născut în India şi acum vorbeşte germana cu un vag accent oriental.“

Agenta Franței

Reţinută de autorităţile franceze, Mata Hari a negat vehement că ar fi spioană germană, oferindu-se cu entuziasm să lucreze ca agent secret al Franţei. Francezii i-au acceptat oferta, trimiţând-o în Belgia ocupată de germani cu o listă de şase agenţi sub acoperire. La scurt timp după aceea, unul dintre ei a fost prins şi împuşcat de către nemţi. Cu toate acestea, francezii aveau o nouă misiune pentru Mata Hari: Spania neutră. Trebuia să ajungă acolo cu un vapor care pleca din Olanda.

Englezii au forţat vasul pe care se afla să acosteze la Falmouth, pe coasta sudică a Angliei, şi au arestat-o pe Mata Hari, crezând că este spioana germană Clara Bendix. A obţinut eliberarea convingându-i pe britanici că lucrează pentru Franţa. Şi, deşi sfătuită de ei să renunţe la primejdioasa misiune, şi-a continuat călătoria spre Madrid.

În capitala spaniolă, Mata Hari a stabilit repede legături cu ataşatul naval şi cu cel militar ai Germaniei, fiind răsplătită generos pentru serviciile sale.

Cerneală invizibilă pentru H-21

Către sfârşitul anului 1916, Berlinul îi avertiza pe cei doi ataşaţi de la Madrid că plăteau prea mult pentru informaţiile de rutină furnizate de aşa-numita agentă H-21. Li se ordona să o trimită înapoi la Paris cu un cec în valoare de 5.000 de franci, plătibil la o bancă franceză. Mesajul a ajuns în mâinile serviciilor secrete franceze.

La 12 februarie 1917, Mata Hari s-a întors la Paris şi s-a instalat la elegantul hotel Plaza-Athenee, iar a doua zi era arestată ca agent dublu al Germaniei. Probele: un cec în valoare de 5 000 de franci emis de banca menţionată în mesajul interceptat şi un flacon conţinând o substanţă identificată drept cerneală simpatică — ambele descoperite în camera ei de hotel.

„Cerneala simpatică“, a explicat Mata Hari în timpul interogatoriilor, era un banal dezinfectant pe care ea îl folosea drept contraceptiv. Cât despre cec, recunoştea că îl primise de la cei doi ataşaţi militari din Madrid, dar ca plată a favorurilor sexuale şi în nici un caz pentru activităţi de spionaj.

Deloc conştientă de situaţia în care se afla, a făcut multe declaraţii ambigue şi neconvingătoare despre călătoriile întreprinse în ultimii doi ani şi jumătate, de când începuse războiul. Fosta vedetă a Europei şi amanta unor oameni importanţi se vedea, astfel, închisă la închisoarea Saint-Lazare în celula 12.

Un proces neconcludent

După luni de interogatorii fără rezultat, în care Mata Hari şi-a susţinut permanent nevinovăţia, procesul a avut loc în faţa Curţii Marţiale pe 24 iulie 1917. Preşedintele şi doi dintre membrii completului de judecată erau convinşi dinainte de vinovăţia femeii — dar mulţimea adunată în stradă aştepta un verdict favorabil şi spera că va fi achitată.

Mata Hari a mărturisit că a asistat la operaţiuni militare în Germania, Italia şi Franţa, însă doar ca oaspete al unuia sau altuia dintre numeroşii săi admiratori. Cele 30.000 de mărci pe care le primise de la ministrul german de externe? „Au fost preţul favorurilor mele. Amanţii nu mi-au oferit niciodată mai puţin!“

Cât despre cele cincizeci de mii de vieţi pierdute când navele franceze fuseseră torpilate în Mediterana pe baza unor informaţii despre transporturi furnizate de către ea, ce dovezi existau? Acuzaţia nu era susţinută de probe. Faptul că a expediat mesaje de la Paris prin valiza diplomatică olandeză? Îi scria fiicei sale din Olanda. In ciuda şubrezeniei acuzaţiilor, verdictul „vinovat“ era pe deplin previzibil, date fiind împrejurările. Înaltul comandament francez avea nevoie disperată de un ţap ispăşitor care să justifice impasul în care se aflau de trei ani trupele aliate în conflictul cu Germania.

Mata Hari 2

Fermecătoarea Mata Hari avea numeroși amanți

În aşteptarea executării sentinţei

Pedeapsa cu moartea nu a fost adusă la îndeplinire imediat. În următoarele luni, Mata Hari a devenit tot mai nervoasă şi mai deprimată. Putea dormi adânc doar în noaptea de sâmbătă, pentru că duminica nu aveau loc execuţii. În toate celelalte nopţi mergea la culcare ştiind că o bătaie în uşă dimineaţa putea să însemne plutonul de execuţie.

Refuzase indignată oferta avocatului de a obţine amânarea executării sentinţei rămânând însărcinată cu el. Mata Hari prefera să-şi pună speranţele într-o graţiere de ultim moment din partea preşedintelui Franţei, dar cererea ei a fost respinsă. În cele din urmă, bătaia în uşă a trezit-o din somnul indus de medicamentele pe care le solicitase medicului închisorii în zorii zilei de luni, 15 octombrie. Cu o voce voalată, avocatul a anunţat-o că urma să moară în dimineaţa aceea.

Un simulacru de execuţie

Din respect pentru reputaţia ei, femeia de 41 de ani a avut grijă să arate bine. Şi-a pus o rochie de culoarea perlei, pălărie cu boruri largi şi cea mai bună pereche de pantofi. Pe umeri şi-a pus o blană. S-a declarat gata să iasă din celulă abia după ce şi-a pus mănuşile. O maşină urma să o ducă la Château Vincennes, în afara oraşului.

Plutonul de execuţie o aştepta la liziera pădurii Vincennes — doisprezece oameni aliniaţi pe trei laturi ale unei poieni, cu faţa la un trunchi de copac curăţat de ramuri şi de frunze. Mata Hari a păşit spre trunchi cu pas ferm. A acceptat cinzeaca de rom oferită condamnaţilor, dar a refuzat categoric să fie legată la ochi — preferând să-şi privească în faţă călăii. În timp ce răsăritul soarelui alunga ceaţa nopţii, preotul şi călugăriţele i-au dat ultima împărtăşanie, apoi plutonul a ascultat comanda, a ochit — şi a urmat ordinul. Douăsprezece împuşcături au sfâşiat tăcerea, iar trupul neînsufleţit al celei ce fusese „Ivirea zorilor“ s-a prăbuşit.

Motivul excepţionalului comportament al condamnatei în momentul execuţiei a fost explicat ulterior printr-o poveste bizară. Un tânăr şi înflăcărat admirator, pe nume Pierre de Morrisac, ar fi plătit plutonul să încarce puştile cu gloanţe oarbe. Trebuia să fie o falsă execuţie, dar complotul fusese descoperit şi armele au fost încărcate cu gloanţe adevărate — ducând la moartea rapidă a victimei, care nu bănuia nimic.

Să fie adevărată această poveste? Să fie adevărată cealaltă, că Mata Hari şi-ar fi desfăcut haina de blană în momentul rafalei, dezvăluindu-şi soldaţilor goliciunea? E greu de spus şi, în cele din urmă, fără importanţă. Amândouă istoriile fac parte din legenda romanţioasă a frumoasei olandeze care şi-a câştigat în timpul vieţii faima de dansatoare exotică şi curtezană costisitoare, devenind nemuritoare ca spioană — ceea ce se poate să nu fi fost niciodată.

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!