Colonia blestemată și exploratorii care au plecat pe drumul fără întoarcere

O colonie britanică, numărând peste 100 de bărbaţi, femei şi copii, fondată în 1587 de Sir Walter Raleigh pe o insulă aflată la intrarea în braţul Albemarle din dreptul statului Carolina de Nord, a dispărut în mai puţin de trei ani, lăsând în urmă doar o mărturie incitantă despre soarta ei.

Ceea ce urma să fie prima colonie engleză permanentă de pe coasta Americii de Nord a fost fondată în 1587, pe Insula Roanoke. Coloniștii, sosiți pe insulă cu vasul britanic Hopewell, au fost lăsați acolo timp de trei ani de guvernatorul lor, John White. La întoarcerea pe insulă, așteptându-se să fie întâmpinat cu bucurie, a descoperit așezarea părăsită. Tot ce rămăsese era fumul de la un foc lăsat nesupravegheat.

Acostare pe un ţărm periculos

O altă încercare eşuată de a fonda o colonie pe insula Roanoke avusese loc în vara anului 1585, la iniţiativa lui Sir Richard Grenville. Lăsând mai mult de 100 de oameni pe insulă, Grenville plecase în Anglia la sfârşitul lui august promiţând că se va întoarce până la sărbătorile de Paşti din 1586. Coloniştii au explorat împrejurimile în căutare de resurse minerale, însă au avut de înfruntat triburile locale de indieni, iar hrana s-a împuţinat.

Îngrijoraţi de întârzierea lui Grenville, coloniştii au profitat de ocazie pentru a se întoarce în Anglia cu Sir Francis Drake, care se oprise pe neaşteptate pe insulă în iunie 1586. La numai două săptămâni — însă prea târziu —, Grenville s-a întors cu provizii şi alţi 15 colonişti. Aceştia au fost lăsaţi pe Roanoke pentru a apăra poziţiile până când puteau fi aduse întăriri din Anglia.

Insula Roanoake

Vechea hartă a insulei Roanoake

Misiunea era condusă de John White, numit guvernator al noii colonii ce urma să fie înfiinţată în golful Chesapeake. La 26 aprilie 1587, White a părăsit Anglia, împreună cu alţi 117 colonişti — inclusiv femei şi copii — îmbarcaţi pe trei vase. Unul dintre pasageri era fiica guvernatorului, Elinor. La 22 iulie expediţia a ajuns pe Roanoke, de unde White intenţiona să-i îmbarce pe cei 15 oameni părăsiţi cu un an înainte, pentru a continua apoi drumul spre nord, spre golful Chesapeake, şi a întemeia colonia.

Sosirea la Roanoke a fost tristă. Din cei 15 oameni lăsaţi acolo, au fost găsite doar oasele unuia dintre ei. Fortul fusese atacat şi distrus, deşi unele case, năpădite de buruieni şi în care îşi găsiseră sălaşul animalele sălbatice, erau încă în picioare. White era nerăbdător să-şi continue drumul, dar a fost împiedicat de navigatorul expediţiei, pilotul portughez Simon Fernandez. Cei doi se certaseră deja în timpul celor trei luni de călătorie, iar, în acel moment, Fernandez a anunţat brusc că dorea să-i debarce pe colonişti pe Roanoke şi să se întoarcă în Anglia la bordul celei mai mari corăbii dintre cele trei.

John White

Exploratorul și ilustratorul John White

Era o perioadă prea târzie a anului pentru semănatul grâului, astfel încât coloniştii s-au văzut în situaţia de a depinde de generozitatea indienilor. Însă şi aceştia părăsiseră insula şi se mutaseră pe continent, indignaţi şi jigniţi de comportamentul primilor englezi. Astfel, White a fost nevoit să le lase coloniştilor unul dintre vasele mai mici şi să se înapoieze pentru a treia oară în Anglia după provizii. Coloniştii urmau să se îndrepte spre golful Chesapeake, lăsând în urmă un grup de 25 de oameni pe Roanoke, care să-l îndrume pe White, la întoarcere, spre noua aşezare.

Trei ani mai târziu…

Lucrurile nu au ieşit conform planului lui White, iar cele şase-opt luni s-au transformat în trei ani. Astfel, la 17 august 1590, White se reîntorcea în Roanoke. Hopewell şi corabia care o escorta, Moonlight, au ancorat în dreptul insulei şi au trimis două bărci spre ţărm. Prima a fost răsturnată de valurile puternice, iar căpitanul şi alţi şase oameni s-au înecat, iar apoi White a găsit aşezarea părăsită.

Sat indian

Un sat indian, desenat de John White

Unde dispăruseră coloniştii din 1587? Exista un indiciu constând în două semne asemănătoare. Pe un copac, la intrarea într-o palisadă ridicată în jurul aşezării, fusese încrustat cuvântul CROATOAN; pe un alt copac, aflat pe drumul ce ducea spre locul de ancorare, fuseseră încrustate literele CRO, probabil o prescurtare a primei inscripţii.

Într-adevăr, coloniştii căzuseră de acord să lase un semn într-un loc vizibil indicându-le destinaţia, în cazul în care ar fi fost nevoiţi să părăsească insula. Dacă s-ar fi aflat în pericol, lângă semn trebuia adăugată o cruce. Cum nu exista nici o cruce pe nici unul dintre semne, se părea că grupul s-ar fi mutat de bună voie pe Croatoan, o insulă aflată la 80 kilometri mai la sud, locuită — din câte se ştia — de indieni paşnici. White a vrut să navigheze într-acolo imediat. Vremea însă s-a stricat brusc, iar Hopewell, desprinzându-se de ancoră, a început să plutească în derivă pe mare.

Din cauza pericolului, scurta călătorie spre Croatoan nu s-a mai realizat, iar cele două vase s-au întors în Anglia. La 24 octombrie White ajungea la Plymouth.

Nici unul dintre cei 117 oameni părăsiţi în 1587 pe Roanke nu a mai fost văzut vreodată. În cărţile de istorie, grupul este evocat sub numele de „Colonia dispărută“. Ce s-a întâmplat de fapt cu ei?

Ucişi de indieni?

Aveau coloniştii englezi vreun motiv să se teamă de indienii locali? John White îşi amintea de primirea călduroasă a băştinaşilor. Fără ajutorul şi ospitalitatea indienilor, englezii nu ar fi putut supravieţui primei ierni. Aceştia le-au oferit seminţe, le-au arătat cum să semene porumb şi i-au ajutat să facă năvoade pentru pescuit.

Descoperirea inscriptiei CROATOAN

Descoperirea inscripției CROATOAN

Coloniştii au răsplătit această bunătate în felul lor. Cum o cupă de argint dispăruse de pe una din ambarcaţiunile sale, Sir Richard Grenville a distrus plantaţiile indienilor şi a ars un sat, conflictul ducând ulterior la uciderea căpeteniei indiene și a sfătuitorilor săi. Este posibil, așadar, ca pierduta colonie a lui White din 1587 să fi fost pedepsită pentru astfel de acte sau altele similare.

Dar coloniştii nu au lăsat nici o cruce lângă inscripţia CROATOAN, indicând astfel că nu ar fi părăsit insula din pricina vreunei primejdii. În 1590, White nu a găsit nici trupuri, nici locuinţe arse. Pur şi simplu, nu exista nici un indiciu care să sugereze că imigranţii ar fi fost victimele răzbunării indienilor.

Ce s-a întâmplat cu adevărat

Probabil că majoritatea coloniştilor din Roanoke s-au mutat mai la nord, în apropierea intrării în golful Chesapeake, într-un loc numit Skicoac, conform planului iniţial. Este posibil ca indienii Chesapeake să le fi oferit coloniştilor oarecare protecţie în faţa băştinaşilor ostili conduşi de şeful de trib Powhatan, care trăiau în regiunile mai depărtate dinspre nord şi vest.

Dar, precum se stabilise, se poate ca un alt grup mai mic să fi rămas în Roanoke pentru o vreme. Probabil că ameninţaţi de indienii tot mai ostili, temându-se de spanioli şi disperaţi de întârzierea lui White, s-au mutat spre sud, în Croatoan, unde locuiau indieni paşnici. Cu trecerea anilor s-au adaptat de nevoie stilului de viaţă al indienilor şi, în cele din urmă, s-au amestecat cu localnicii.

Dar ce s-a întâmplat cu grupul mai mare care s-a mutat la nord de golful Chesapeake? Se presupune că şi aceştia s-ar fi amestecat cu indienii, cei din tribul Chesapeake în acest caz. Într-o bună zi, însă, a survenit şi dezastrul. Povăţuit de preoţii săi, Powhatan a hotărât să elimine pericolul reprezentat de albi şi tribul Chesapeake, care nu i se supusese niciodată. În aprilie 1607 a atacat aşezarea de la Skicoac, distrugând-o complet. O lună mai târziu, prima aşezare permanentă engleză era instalată în apropiere, la Jamestown. Nou-veniţii nu au găsit nici o urmă a coloniştilor de pe Roanoke.

Sursa: Reader’s Digest

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!