Cea mai crudă pedeapsă cu moartea: Striviți de elefanții-călăi

Ghilotina, scaunul electric, injecția letală. De-a lungul istoriei, oamenii au folosit diverse metode pentru a-i executa pe cei condamnați la pedeapsa cu moartea. Indiferent de metodele folosite, execuțiile au fost întotdeauna crude, dar noțiunea de cruzime s-a schimbat în timp și diferă de la o cultură la alta.

Astăzi, ideea că ai putea sfârși strivit sub piciorul unui elefant sună absolut înfiorător. Și totuși, această metodă de execuție a fost folosită în trecut pentru a scăpa de condamnații la moarte.

Animale dresate să ucidă

Pedeapsa cu moartea - Elefanti 1

Foto: commons.wikimedia.org

Această barbară metodă de execuție a fost extrem de răspândită în Asia de Sud-Est (în special în India), din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea. Cunoscută drept Gunga Rao, practica se baza pe forța brută a elefanților, care erau folosiți pentru a-i executa pe cei condamnați la pedeapsa cu moartea.




De obicei, elefanții erau dresați să-i calce pe condamnați pe cap sau pe abdomen. Era o moarte lungă și dureroasă, inimaginabilă în ziua de astăzi. Ce mai adesea, cei care aveau „privilegiul” de a primi această pedeapsă erau soldații din armatele dușmane.

Totuși, au existat cazuri în care chiar infractori condamnați pentru evaziune fiscală sau furt au primit același tratament.

Pedeapsa cu moartea, la ordinea zilei

Pedeapsa cu moartea - Elefanti 2

Foto: commons.wikimedia.org

În cele mai multe cazuri, metoda tipică de execuție era strivirea, dar până să se ajungă acolo, cei condamnați erau torturați cu ajutorul animalelor. Uneori, elefanții erau dresați să-și facă victimele bucăți, cu ajutorul unor cuțite montate pe colți sau pe picioare.

Această metodă era folosită în Sri Lanka. În Thailanda, condamnații erau aruncați de colo-colo ca niște cârpe, până când mureau. În Vietnam, condamnații erau legați de un stâlp, iar elefanții se năpusteau asupra lor, zdrobindu-i.




Execuția cu ajutorul elefanților a fost menționată în mai multe texte, dintre care se distinge cel al călătorului marocan Ibn Battuta. În narațiunea sa, Battuta povestește despre niște bărbați care au primit pedeapsa cu moartea pentru tentativă de asasinat.

„Într-o zi, în prezența mea, niște bărbați acuzați că au încercat să-l asasineze pe vizir au fost condamnați la moarte. Pe picioarele animalelor au fost montate niște instrumente ascuțite din fier, ca niște cuțite. Apoi, călăul s-a urcat pe elefant. Când unul dintre bărbați a fost aruncat la elefant, animalul l-a prins cu trompa, l-a aruncat în aer, l-a prins cu dinții, iar apoi l-a călcat în picioare, făcându-l bucăți sub ochii împăratului.”

Elefanții, ucigași docili

Pedeapsa cu moartea - Elefanti 3

Foto: commons.wikimedia.org

Cum a fost posibil ca aceste animale să fie folosite pentru a duce la bun sfârșit pedeapsa cu moartea? În primul rând, elefanții sunt animale extrem de inteligente și foarte ușor de dresat. De aceea, elefanții puteau fi învățați să-și tortureze victimele înainte de a le ucide.




Unul dintre cele mai vechi exemple ale folosirii elefanților împotriva oamenilor datează din 220 î.e.n.. Atunci, generalul cartaginez Hannibal a folosit 40 de elefanți în bătălia de la Tajo. După ce elefanții și-au dovedit forța de nestăvilit, aceste imense creaturi au fost folosite tot mai des în războaie.

Uneori, elefanții erau folosiți în luptă, alteori pentru a căra proviziile armatei. Între secolele al V-lea și al XV-lea, utilizarea elefanților a luat o turnură sinistră: Gunga Rao. Această metodă de execuție a fost folosită timp de câteva secole și a luat sfârșit odată cu expansiunea Imperiului Britanic în regiune.

Un comentariu

  1. Valeriu

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!