Cazul Lina Medina – Fetița care a devenit mamă la 5 ani

Lina Medina avea doar 5 ani când a ajuns la spital din cauza unei umflături abdominale suspecte, care părea a fi o tumoare. Însă adevărul era cu totul altul: fetița era însărcinată în luna a șaptea. Șase săptămâni mai târziu, ea devenea cea mai tânără mamă din istorie.

Evenimentul a șocat și fascinat întreaga lume, iar circumstanțele în care s-a petrecut cazul nu au fost elucidate complet nici până astăzi.

O poveste șocantă

Lina Medina - copilarie

O fotografie ce pare a înfățișa doi frați ascunde un adevăr șocant. Foto: commons.wikimedia.org

Lina Medina s-a născut pe 27 septembrie 1933 în Ticrapo, un sat situat în cea mai săracă regiune din Peru. Lina mai avea opt frați și a avut o copilărie normală. Încă din primii ani de viață, a fost evident că Lina se dezvoltă mai repede decât ceilalți copii. De altfel, fetița a avut prima menstruație la vârsta de doar 2 ani și jumătate.

Totul a decurs normal în viața familiei Medina, până în primăvara anului 1939, când părinții Linei au observat că abdomenul fetei crește pe zi ce trece. Speriați, au dus-o la un medic din capitala Lima, pentru a verifica dacă nu cumva este vorba de o tumoare.



După ce a examinat-o pe Lina, răspunsul medicului a căzut ca o lovitură: fetița era însărcinată de șapte luni. Șase săptămâni mai târziu, Lina dădea naștere unui băiat, devenind astfel cea mai tânără mamă din istorie.

Cazul Linei i-a șocat atât pe părinții ei, cât și pe cei mai renumiți medici ai vremii. Cum a rămas însărcinată fetița de doar cinci ani rămâne și acum un mister. Medina nu a dezvăluit niciodată cine este tatăl copilului, iar familia fetei a păstrat tăcerea asupra acestui subiect.

Pubertate precoce

Lina Medina - doctor

Singura fotografie cu Lina însărcinată publicată vreodată în presă. Foto: commons.wikimedia.org

Din cauză că avea pelvisul prea mic și nu putea naște în mod natural, Lina a născut prin cezariană. Medicul care a realizat operația a descoperit că, deși avea doar 5 ani, fetița avea deja organele sexuale complet dezvoltate. Ulterior, endocrinologii au stabilit că Lina Medina suferea de pubertate precoce.



Această afecțiune rară afectează 1 din 10.000 de copii, majoritatea de sex feminin. În cazurile de pubertate precoce, organele sexuale se dezvoltă complet până la vârsta de opt ani.

De asemenea, rapoartele medicale cu privire la stadiul de dezvoltare al Linei arată că fetița avea deja sâni și șolduri mai late decât în mod normal. Așadar, toate datele arată că, atunci când a rămas însărcinată, Lina avea corpul unei adolescente.

Cazul Lina Medina: Cine a fost tatăl?

Lina Medina - nastere

Lina Mediuna și fiul său nou-născut. Foto: YouTube/Anondo BD

Pubertatea precoce explică parțial sarcina Linei, însă misterul identității tatălui nu a fost niciodată clarificat. Fetița a refuzat să le spună medicilor cine a lăsat-o însărcinată. Inițial, suspiciunile s-au îndreptat spre tatăl fetei, care a și fost arestat pentru o scurtă perioadă. Însă, neavând dovezi sau martori împotriva lui, polițiștii au fost nevoiți să-l elibereze.



Într-un articol despre acest caz, publicat în 1955, Luis Leon menționa o tradiție străveche praticată în Peru. Potrivit lui Leon, comunitățile izolate din zonele muntoase din Peru încă mai practicau ritualuri religioase precreștine, care implicau uneori și orgii sexuale. Autorul susține că este posibil ca Lina Medina să fi participat la un asemenea eveniment, însă acestea sunt doar speculații.

O chestiune privată

Lina Medina - spital

În această fotografie sunt trei persoane: două femei și doi copii. Foto: commons.wikimedia.org

Odată ce cazul a devenit cunoscut, el a stârnit vâlvă în întreaga lume. În goana după senzațional, paginile ziarelor erau umplute de detalii (unele reale, altele inventate) despre cazul Lina Medina. Pentru a obține informații în exclusivitate, multe ziare i-au oferit fetei sume mari de bani pentru a-și spune povestea. Însă de fiecare dată fetița refuza categoric ofertele primite.

Lina Medina a trăit tot restul vieții încercând să evite publicitatea și refuzând interviuri. Nici ea, nici familia ei nu au dorit să devină celebri sau să câștige ceva de pe urma evenimentului.



De altfel, există doar două fotografii ale fetei din timpul sarcinii, dintre care doar una a fost folosită în presă. Cu toate acestea, dosarul medical conține numeroase rapoarte ale medicilor care au tratat-o, dar și rezultatele analizelor la care a fost supusă.

Destine învăluite în mister

Lina Medina - copil

Lina, ținându-l de mână pe Gerardo. Foto: YouTube/Ileana Fernandez

Fiul Linei s-a născut pe 14 mai 1939 și a fost botezat Gerardo, prenumele doctorului care a examinat-o pe Lina prima oară. După naștere, Lina și Gerardo s-au întors în satul natal, iar băiatul a crescut crezând că Lina este sora lui. Abia în adolescență a aflat că Lina, care era doar cu 5 ani mai mare, era mama lui.

Într-un interviu din 1955, Gerardo a afirmat că vrea să devină medic. Deși nu părea să aibă probleme de sănătate, Gerardo a murit tânăr, la doar 40 de ani.

Cu toate că a intrat în Cartea Recordurilor, Lina Medina a trăit o viață obișnuită. A devenit secretara medicului care a ajutat-o să nască. În anii ’70, s-a căsătorit cu un bărbat pe nume Raul, iar în 1972 (la 39 de ani) a născut un al doilea copil.

În prezent, nimeni nu știe exact unde locuiește Lina Medina, femeia ducând o viață discretă, departe de ochii lumii.

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!