Căsătorie regală, sfârșită cu o crimă

S-au căsătorit din dragoste, tânăra regină plină de viaţă şi înaltul şi chipeşul ei văr vitreg. La câteva luni de la căsătorie, Maria, regina Scoţiei, era profund dezamăgită. Oare a fost ea vinovată de moartea soţului ei, doi ani mai târziu?

Ultima duminică dinaintea postului Paştelui a fost plină de veselie la Curtea din Edinburgh a Scoţiei. Dimineaţa s-a căsătorit valetul preferat al reginei, şi ea s-a alăturat nuntaşilor la masa de prânz. Mai târziu, după un dineu în cinstea ambasadorului savoiard, regina şi anturajul ei au petrecut o seară plăcută la Kirk o’Field, unde soţul ei, Henry, îşi petrecea convalescenţa după ce fusese bolnav de varicelă.

Maria regina Scotiei

Maria, regina Scoției

În vreme ce regina stătea de vorbă cu soţul său, în jurul lor curtenii îmbrăcaţi încă în costume de carnaval jucau zaruri şi un chitarist cânta în surdină. Pe la ora 11, regina, amintindu-şi că e aşteptată la castelul Holyrood la petrecerea de nuntă a valetului său, a încălecat şi a parcurs în grabă o distanţă de mai puţin de o milă. S-a speriat când a întâlnit un paj cu veşmintele pătate şi a exclamat: „Iisuse, cât eşti de murdar!“

La ora două din noapte, mai tot oraşul, inclusiv regina, a fost trezit de o explozie de puterea a 30 sau 40 de lovituri de tun. Kirk o’Field ajunsese un morman de moloz. Într-o grădină din apropiere au fost găsite două trupuri neînsufleţite: al lui Henry, doar cu o cămaşă de noapte pe el, şi al unui servitor.

Ambii fuseseră strangulaţi. Această crimă evidentă, săvârşită la 10 februarie 1567, în care regina urma să fie implicată chiar dacă doar indirect, a fost începutul prăbuşirii rapide şi tragice a frumoasei ca în poveşti şi romanticei Maria, regina Scoţiei.

Căsătorită la 15 ani și văduvă la 18

La şase zile după naştere, la 8 decembrie 1542, Maria moştenise tronul Scoţiei la moartea tatălui său, regele Iacob al V-lea. Trimisă de mama ei pentru a fi crescută la Curtea Franţei, Maria s-a căsătorit la 15 ani cu moştenitorul tronului şi a devenit regina Franţei în anul următor, când soţul ei a fost încoronat ca Francisc al II-lea.

Francisc al II lea

Primul soț al Mariei avea doar 16 ani când a murit

E puţin probabil să se fi consumat căsătoria cu adolescentul bolnăvicios, cu doi ani mai mic decât ea, iar după moartea lui Francisc în 1560, văduva de 18 ani s-a întors în Scoţia. Acolo a fost nevoită să împace catolicismul ei fervent cu religia protestantă a supuşilor ei, să intre în graţiile reginei Elisabeta I a Angliei şi să îşi găsească un soţ potrivit, astfel încât să dea Scoţiei un moştenitor.

Prima problemă, cea a religiei, o silea la echilibristică în politică. A doua se dovedi a fi o provocare pentru tot restul vieţii, căci Elisabeta ştia că Maria putea avea pretenţii la tronul Angliei. În ceea ce priveşte găsirea unui soţ, problema a fost rezolvată când în primăvara anului 1565 a apărut tânărul ei văr vitreg, Henry Stewart, lord Darnley.

Mireasa în negru

Darnley, care încă nu împlinise 19 ani, era cu patru ani mai tânăr decât Maria şi zvelt şi delicat la trup. Dar regina neobişnuit de înaltă a fost încântată că el era cu vreo zece centimetri mai înalt decât ea. Maria i-a spus unui curtean că Darnley era „bărbatul cel mai plăcut la chip şi trup“ pe care îl văzuse vreodată.

Erau o pereche reuşită. Când Darnley s-a îmbolnăvit de pojar, Maria a scandalizat Curtea petrecând mult timp în odaia bolnavului, adeseori rămânând lângă el până după miezul nopţii. Fără să-şi asculte sfetnicii, regina s-a căsătorit cu Darnley în iulie. Fiind văduvă, la nuntă s-a îmbrăcat în negru.

Noul soţ, Henry, şi-a dat curând arama pe faţă. Încrezut, lacom, capricios, Darnley s-a dat în spectacol întrecând măsura cu băutura şi umilind-o pe regină — care era însărcinată — înşelând-o în secret cu doamne de la Curte şi pe faţă cu femei din popor. Până în toamnă, dragostea Mariei se stinsese la fel de iute cum începuse.

Lord Henry Darnley

Maria nu ştia ca sub chipul frumos al lui Darnley se ascundea un caracter slab

Prima victimă: David Rizzio

Fără ştirea Mariei, Darnley complota cu nobilii protestanţi ca să fie încoronat coregent. Conspiratorii nu au avut curaj să lovească direct în regină, ci şi-au ales ca primă victimă pe secretarul particular al Mariei şi muzicant la Curte, un italian urât, între două vârste, pe nume David Rizzio, despre care se zvonea că era nu doar spionul Papei, ci şi, ceea ce e puţin probabil, amantul Mariei. Rizzio se dovedi a fi o ţintă uşoară.

Spre sfârşitul iernii anului 1566, sarcina avansată şi sănătatea precară o sileau pe Maria să rămână închisă în apartamentele ei din castelul Holyrood. Într-o seară de sâmbătă, 9 martie, Maria lua cina cu un cerc restrâns de curteni, printre care se număra şi David Rizzio, când a dat buzna Darnley, însoţit de un nobil înarmat, lordul Ruthven. Când regina a protestat că este deranjată, Ruthven a scos un pumnal — era, evident, semnalul aşteptat de ceilalţi conspiratori. Spre groaza Mariei şi a invitaţilor săi, Rizzio a fost târât afară din încăpere şi înjunghiat.

David Rizzio

David Rizzio

Maria era convinsă că e ţinta asasinilor şi ştia că avea nevoie de ajutorul lui Darnley ca să scape de sub paza instituită la Holyrood. Într-un fel sau altul, a reuşit ca în două zile să îl atragă de partea ei pe soţul slab de înger, şi luni noaptea cei doi au părăsit castelul prin culoare dosnice şi încăperi ale servitorilor, după care au mers călare timp de cinci ore până la castelul Dunbar.

O săptămână mai târziu regina a revenit la Edinburgh în fruntea unei armate de 8 000 de oameni. Alături de ea călărea Darnley, mai degrabă în chip de însoţitor morocănos decât ca prinţ consort.

Moştenitor dorit, soţ inutil

La 19 iunie 1566, după un travaliu prelungit, Maria a născut un fiu, viitorul Iacob al VI-lea al Scoţiei şi, ca succesor al reginei Elisabeta, care nu a avut copii, Iacob I al Angliei. Unul dintre primele gesturi publice ale reginei a fost să înfăţişeze copilul lui Darnley în cursul unei ceremonii, proclamând: „acesta este fiul tău şi nu este fiul vreunui alt bărbat“. Din acel moment nu a mai vrut să mai aibă de a face cu soţul ei.

La începutul anului 1567, se ştia că Darnley este grav bolnav. Oficial se spunea că are varicelă, dar se şuşotea că moare de sifilis. La sfârşitul lunii ianuarie, regina l-a adus în capitală şi l-a instalat într-o casă confortabilă, deşi modestă, Kirk o’Field, nu departe de Holyrood. În acea casă a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 10 februarie.

Conspiraţia prafului de puşcă şi noul soţ

Servitorul văzut de Maria când plecase de la Kirk o’Field în acea seară fatală de duminică s-a dovedit ulterior a fi fost angajat să care praf de puşcă în încăperile aflate chiar sub apartamentul lui Darnley. Stăpânul său era contele de Bothwell, unul dintre lorzii care trecuseră de partea reginei imediat după moartea lui David Rizzio.

Căsătorită cu cel suspectat că i-ar fi ucis soțul

Bothwell a fost acuzat că a complotat să arunce în aer Kirk o’Field; s-a spus că oamenii lui i-au strangulat atât pe Danley, cât şi pe servitorul său, când aceştia au scăpat cu viaţă după explozie. Dar în urma unui proces care a durat şapte ore, la 12 aprilie, Bothwell a fost achitat. O săptămână mai târziu, un grup de clerici şi nobili au semnat un document prin care cereau ca Maria să se căsătorească cu Bothwell.

Regina a respins propunerea, Bothwell a răpit-o şi a dus-o la castelul Dunbar. După ce un tribunal protestant i-a asigurat lui Bothwell un divorţ convenabil, iar un arhiepiscop catolic i-a anulat căsătoria, Maria a devenit soţia răpitorului ei la 15 mai.

Căsătoria cu bărbatul suspectat de uciderea propriului soţ a scandalizat Scoţia. O lună mai târziu, Maria era ostatica rebelilor, iar Bothwell fugise. Regina, obişnuită să fie adulată de supuşii ei, auzea acum strigătele soldaţilor: „Pe rug cu ea, ardeţi târfa!“

Decapitarea Mariei

Scena decapitării Mariei

Maria a scăpat de această dată de moarte, dar soarta ei era pecetluită. A fost silită să abdice în favoarea fiului ei în vârstă de un an şi închisă într-un castel pe o insulă în Lochleven. Fratele ei vitreg, fiul bastard al lui Iacob al V-lea, a fost numit regent. în anul următor Maria a evadat şi a provocat o revoltă care a fost repede înăbuşită. Imprudentă, Maria s-a refugiat în Anglia, punându-se sub protecţia reginei Elisabeta. Dar Maria a devenit nu oaspetele, ci prizoniera Elisabetei.

Maria a trăit 19 ani în captivitate. La 8 februarie 1587, din ordinul reginei Elisabeta, ea a fost executată la castelul Fotheringay din Anglia. Călăului i-au trebuit două lovituri ca să îi reteze capul, iar martorii au jurat că buzele au continuat să se roage încă un sfert de oră după moarte. Maria avea 44 de ani.

Sursa: Reader’s Digest

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!