5 pericole mortale suportate de oameni de dragul frumuseții

Oamenii s-au supus la suferințe de dragul frumuseții încă din vremurile străvechi. Egiptenii foloseau machiaje de culoare închisă care conțineau cantități mari de cupru și plumb. Grecii și romanii își aplicau pe față excremente de crocodil și chiar le puneau în cadă în timp ce făceau baie.

Ingerarea de substanțe toxice sau chiar de paraziți, mutilarea corporală sau expunerea la radiații au fost acceptate de oameni doar de dragul de a arăta mai bine și pentru a se încadra în standardele de frumusețe ale vremurilor în care trăiau.

Arsenic pentru ten

Cu toate că această substanță a fost folosită adesea ca otravă, au existat oameni care l-au luat de bunăvoie și în alte scopuri. La mijlocul secolului al XIX-lea, oamenii din Styria, o regiune care face parte în prezent din Austria, foloseau în mod curent această substanță toxică.

Din acest motiv, cei care consumau arsenic erau denumiți „toxofagi”. Ei începeau prin a lua o doză infimă, iar apoi cantitatea era crescută progresiv, pe măsură ce organismul dezvolta toleranță la otravă.

Motivul pentru care acești oameni se otrăveau constant? Arsenicul dădea o culoare mai vie în obraji și îi ajuta să respire mai ușor la altitudini mari. Unii „toxofagi” puteau ingera cantități de arsenic care ar fi fost letale omului obișnuit, și cu toate acestea păreau sănătoși.




Dar, pentru că arsenicul era pentru ei un drog, oprirea administrării cauza vomitat, constipație și spasme. Cu toate aceste efecte adverse, arsenicul a fost folosit mult timp ca și ingredient în produsele cosmetice din întreaga lume.

Raze X pentru a scăpa de păr

Când a descoperit razele X, în 1895, Wilhelm Roentgen nu se gândea că ele for fi folosite în scop de înfrumusețare. Apoi, medicul austriac Leopold Freund a observat că razele X aveau drept efect căderea părului, așa că le-a prescris drept tratament pentru hipertricoză (pilozitate în exces).

Cel căruia i-a venit ideea că periculoasele raze pot avea un rol în tratamentele de înfrumusețare a fost doctorul Albert Geyser, care și-a și pierdut degetele de la mâna stângă din cauza expunerii la radiații.

Geyser a creat „tubul Cornell”, un aparat care folosea raze X,  despre care afirma că nu necesită vreo protecție, nici pentru cel care-l operează, nici pentru pacient. În 1924, Geyser a fondat compania Tricho Sales Corporation și a început să facă bani din închirierea de aparate saloanelor de înfrumusețare.

Ședințele de epilare realizate cu tubul Cornell erau denumite „tratamente cu unde scurte” și erau promovate ca fiind extrem de benefice. După o vreme, însă, efectele pe termen lung ale tubului Cornell au devenit cât se poate de clare.




Pielea pacienților se rida și se îngroșa din cauza expunerii la radiații. Apoi, pacienții dezvoltau leziuni ale pielii, ulcere și cancer. Cu toate acestea, tratamentele cu tubul Cornell au continuat până la mijlocul secolului XX.

Vrei să slăbești? Înghite o tenie!

În epoca victoriană, la începutul anilor 1900, slăbitul era o preocupare la fel de importantă ca și acum, dar metodele erau cu totul altele. În acea epocă, se comercializau pastile de slăbit care conțineau chisturi de tenie prelevate de la vaci. Odată ingerate, teniile devorau mâncarea înghițită de organismul gazdă, ajutând la pierderea în greutate.

Iar „beneficiile” acestei metode se termină aici. Având în vedere că teniile pot atinge o lungime de până la 9 metri, paraziții cauzau o sumedenie de probleme de sănătate, de la migrene, diaree și grețuri și până la demență.

Fond de ten cu plumb

Istoria fondului de ten cu plumb își are originile în imperiile roman și bizantin, pentru a da tenului o nuanță cât mai albă. De altfel, în vremurile antice, plumbul era folosit la confecționarea multor obiecte, chiar și a veselei.




În anii 1500, în era elisabetană, tenul alb era la mare căutare și era considerat cel mai înalt standard de frumusețe, astfel că metoda antică a folosirii plumbului a revenit la modă. Plumbul era combinat cu oțet pentru a obține o substanță numită „Spiritul lui Saturn”, la care se adăuga albuș de ou pentru a da mai mult luciu.

Însă oamenii din acea vreme habar nu aveau la ce pericol se expun: plumbul se absoarbe prin piele și cauzează căderea părului, scăderi drastice de greutate, dureri insuportabile, leziuni la nivelul organelor și paralizie.

Legarea picioarelor

Conform surselor istorice, legarea picioarelor la femei este un fenomen care a apărut în secolul al X-lea în China, în timpul dinastiei Song. Tortura începea de la o vârstă foarte fragedă (2-5 ani), când picioarele fetițelor erau îndoite până aproape de ruperea oaselor, pentru a îndoi degetele sub talpă.

Apoi, picioarele erau legate strâns cu bandaje din pânză udă, care se strângeau pe măsură ce se uscau. De câteva ori pe săptămână, picioarele erau spălate și rebandajate, pentru a le modifica definitiv forma.

De obicei, piciorul astfel modificat măsura între 7 și 9 centimetri, în condițiile în care un picior de o mărime mică normală are aproximativ 23 de centimetri. Timp de o mie de ani, milioane de femei au îndurat chinuri groaznice doar pentru a se încadra în standardele de frumusețe.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ți părerea