5 familii influente ale căror destine par blestemate

Au făcut averi colosale și au avut o influență politică și economică enormă. De-a lungul istoriei, au existat câteva familii influente, care – din punct de vedere financiar – au avut totul, dar au fost lovite de tragedii și ghinioane în lanț.

Nenorocirile care s-au abătut asupra lor i-au făcut pe oameni să creadă că sunt urmărite de blesteme. Îți prezentăm poveștile câtorva familii influente ale căror destine confirmă dictonul „banii nu aduc fericirea”.

1. Familia Kennedy

Familii influente - Kennedy

Foto: rebelcircus.com

Blestemul familiei Kennedy este unul dintre cele mai cunoscute din lume. Deși a fost o familie prosperă, cu succes în afaceri și în politică, familia Kennedy a trecut prin multe tragedii de-a lungul timpului. În afară de asasinarea lui John F. Kennedy, cunoscută de toată lumea, familia s-a confruntat și cu alte suferințe.

Unul dintre protagoniștii acestor tragedii a fost sora lui JFK, Rosemary Kennedy. Încă de mică, Rosemary avea probleme de comportament și o ușoară întârziere mintală, drept pentru care tatăl ei a decis s-o supună unei lobotomii. După lobotomie, Rosemary a căzut de tot în apatie, nemaifiind în stare să meargă sau să vorbească. Din această cauză, a stat închisă într-un sanatoriu pentru tot restul vieții.

Ceilalți frați ai lui JFK au avut, și ei, destine dramatice: Joseph P. Kennedy Jr., care era pilot, a murit în război, Ted Kennedy a suferit un accident de avion în urma căruia a rămas infirm, Robert F. Kennedy a fost asasinat. Blestemul pare să fi trecut de la o generație la alta.




Fiul lui Robert F. Kennedy, David A. Kennedy, a murit la doar 29 de ani, în urma unei supradoze de cocaină. Un alt fiu al lui Robert F. Kennedy, Michael, a murit tot de tânăr, la 39 de ani, după un accident la schi.

2. Familii influente urmărite de blesteme – Familia Rockefeller

Familii influente - Rockefeller

Foto: nytimes.com

Rockefellerii au fost cea mai puternică și faimoasă dinastie din SUA. John D. Rockefeller a fondat Standard Oil Company în 1870 și a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Deși s-a bucurat de o avere impresionantă, realitatea pare să arate că familia Rockefeller a fost urmărită de blesteme.

În 1951, strănepoata lui John D. Rockefeller, Winifred, s-a sinucis împreună cu cei doi copii ai săi. În 1961, Michael Rockefeller a murit în Noua Guinee, după ce s-a răsturnat cu barca. Trupul neînsuflețit al lui Michael Rockefeller n-a fost găsit niciodată și se crede că a fost mâncat de canibali.

Unchiul lui Michael, John Rockefeller III, a murit într-un accident de mașină în 1960, iar strănepotul lui John D. Rockefeller, Richard, a murit în 2014 după ce avionul în care se afla s-a prăbușit.

3. Familia Guinness, destine tragice

Familii influente - Guinness

Foto: maldronhotelsmithfield.com, irishcentral.com

Și familia Guinness face parte din seria de familii influente care par urmărite de ghinion. Arthur Guinness, fondatorul celebrei fabrici de bere care-i poartă numele, a fost un om de afaceri de succes. În viața personală, însă, a fost lovit de numeroase tragedii. Arthur Guinness a avut 21 de copii, dar 10 dintre ei au murit.




Mulți dintre nepoții lui au devenit alcoolici sau au ajuns în spitale psihiatrice. Alții au murit în sărăcie, deși porniseră în viață cu multe avantaje financiare. Blestemul a părut să se intensifice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Un membru al familiei Guinness a fost ucis în luptă cu doar câteva săptămâni înainte ca războiul să ia sfârșit, iar altul Walter Edward Guiness, a murit asasinat de un terorist evreu, membru al organizației Lehi.

După război, mulți membri ai familiei s-au sinucis sau au murit în accidente de mașină sau din cauza drogurilor. Unul dintre cele mai celebre cazuri a fost cel al Henriettei Guineess, care a sărit de pe un pod din Italia, în 1978.

4. Familii influente lovite de ghinion – Familia Getty

Familii influente - Getty

Foto: latimes.com

O altă familie care pare urmărită de blesteme este familia Getty. Jean-Paul Getty, fondatorul Getty Oil Company, a făcut primul milion de dolari la doar 24 de ani. La vârsta de 65 de ani, Getty a fost declarat de revista Fortune drept cel mai bogat om din SUA.

Deși pe plan financiar toate mergeau ca unse, șirul de ghinioane personale a început în anii ’60. Fiul lui Getty, Jean-Paul Jr., și-a părăsit soția și copiii pentru o actriță olandeze, Talitha Pol. Cinci ani mai târziu, Pol a murit din cauza unei supradoze. În 1973, nepotul lui Getty, Jean-Paul al III-lea, a fost răpit la Roma.




Răpitorii au cerut o recompensă de 16 milioane de dolari, dar Getty a refuzat să plătească.

„Am 14 nepoți. Dacă plătesc un dolar acum, toți cei 14 nepoți îmi vor fi răpiți”, ar fi spus Getty.

Furioși, răpitorii i-au tăiat urechea lui Jean-Paul al III-lea și au trimis-o unui ziar italian. După acest eveniment, bătrânul Getty s-a mai înmuiat și i-a împrumutat fiului lui 3 milioane de dolari. Bineînțeles, cu o dobândă de 4%!

Deși a scăpat cu viață din acest incident, mai târziu Jean-Paul al III-lea a suferit un accident vascular cerebral provocat de un cocktail de medicamente și alcool. A rămas orb și paraplegic.

5. Familia Onassis și blestemul moștenit de la familia Kennedy

Familii influente - Onassis

Foto: dailymail.co.uk, thenypost.com

Unii cred că blestemele pot fi transferate de la o familie la alta. Spre exemplu, mulți cred că, atunci când s-a recăsătorit, văduva lui JFK, Jackie, a luat cu ea blestemul familiei Kennedy.

În 1968, Jackie s-a căsătorit cu magnatul grec Aristotel Onasis, iar acest moment marchează începutul unui șir de ghinioane pentru familia Onassis. Cinci ani mai târziu, fiul lui Aristotel, Alexander, a murit într-un accident de avion.

În 1974, la doar un an de la moartea lui Alexander, prima soție a magnatului s-a sinucis. În 1975, Aristotel a murit la rândul său, de insuficiență respiratorie. În 1988, fiica lui Aristotel, Christina, a murit de infarct la doar 38 de ani.

Un comentariu

  1. Gina

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!