Când ne mâncăm între noi, la propriu. 5 cazuri de canibalism din istorie

Canibalismul este un act profund respingător în țările civilizate, privit deopotrivă cu repulsie și fascinație. Cazurile de canibalism au fost mereu un subiect tabu, iar cei care-l practică sunt considerați niște monștri.

Deși canibalismul voluntar este extrem de rar și cauzat, de obicei, de tulburări psihice grave, de-a lungul istoriei au existat cazuri în care oamenii au fost împinși spre acest gest extrem pentru a supraviețui. Iată poveștile lor.

1. Expediția Greely – eroi suspectați de canibalism

Canibalism - Expeditia Greely

Foto: thenypost.com

Oamenii au fost mereu curioși și au pornit cu mult curaj în explorarea teritoriilor necunoscute. Dar unele expediții n-au avut un sfârșit prea fericit pentru exploratori. În 1881, locotenentul Adolphus Greely a pornit într-o expediție la Polul Nord.

Scopul expediției era înființarea unei stații de cercetare meteorologică, ceea ce s-a și întâmplat. Echipa a înființat stația de cercetare Fort Conger și au început să strângă date. În primul an, cercetările au mers conform planului, dar condițiile au început să se deterioreze.

Din cauza vremii nefavorabile, echipa a rămas cu foarte puține provizii, după încercarea eșuată de aprovizionare din 1882. O altă tentativă a avut loc în 1883, dar și aceasta fără succes. Văzând că rămân fără mâncare, locotenentul Greely a decis să mute tabăra expediției la Cape Sabine, un loc unde navele de aprovizionare puteau ajunge.

Acolo, Greely spera să găsească provizii de mâncare, care să le permită să supraviețuiască. Ajunși la Cape Sabine în 1883, Greely și oamenii lui au descoperit că proviziile găsite erau suficiente doar pentru câteva săptămâni. Mâncarea devenea tot mai puțină, iar membrii expediției au început să se îmbolnăvească și să moară pe capete.

Conflictele n-au încetat să apară, iar atmosfera era extrem de tensionată. Grupul a stat complet izolat până pe 22 iunie 1884: când au sosit echipajele de salvare, doar 6 din cei 25 de membri ai expediției mai trăiau.




Cei șase au fost primiți acasă ca niște eroi, dar în curând asupra lor au început să planeze acuzații de canibalism. Deși cazurile de canibalism n-au fost niciodată confirmate oficial, presa vremii scria că rămășițele celor morți, aduse înapoi în America, nu erau decât niște oase, bine curățate de orice urmă de carne.

2. Cazuri reale de canibalism – băiatul sacrificat pe mare

Canibalism - Jack Want

Schița yachtului cumpărat de Want
Foto: listverse.com

În 1884, Jack Want, un politician australian, a cumpărat un yacht din Anglia și a recrutat patru marinari pentru a transporta în Australia. Want i-a angajat pe Tom Dudley (32 de ani), Edwin Stephens (37 de ani), Ned Brooks (27 de ani) și pe Parker, un adolescent din Itchen Ferry Village.

După 47 de zile de călătorie, pe când se afla în Sudul Oceanului Atlantic, yachtul a prins vreme rea. Lovit de valuri uriașe, yachtul s-a scufundat în câteva minute, iar echipajul a apucat să lanseze o barcă de salvare. Tot ce aveau cei patru la ei era o sticlă cu apă și câteva conserve de carne, care nu aveau să le ajungă prea mult.

Aflați la peste 2.500 de kilometri de orice țărm, fără apă și fără mâncare, naufragiații se luptau cu arsurile solare, malnutriția și deshidratarea. Au supraviețuit peste o săptămână cu carnea unei broaște țestoase pescuite din ocean și cu apă de ploaie.

Oamenii erau tot mai disperați, îngroziți de perspectiva că vor muri. Apoi, Dudley a venit cu o propunere bizară: să tragă la sorți cine va trebui să moară pentru a-i salva pe ceilalți. Ceilalți au fost șocați de propunerea lui Dudley, pe care n-au acceptat-o.

În a 21-a zi, adolescentul Parker, slăbit și delirând, s-a îmbolnăvit grav. Dudley a profitat de ocazie și l-a convins pe Stephens că băiatul trebuie sacrificat, pentru că oricum va muri. Stephens s-a lăsat convins, iar cei doi l-au ucis pe băiat, tăindu-i gâtul.

Apoi, membrii echipajului i-au băut sângele și s-au hrănit cu carnea lui. Au pus carnea rămasă la uscat, iar capul și oasele le-au aruncat peste bord. Trei zile mai târziu, cei patru a fost salvați găsiți și salvați de un bas german. Ajunși acasă, supraviețuitorii n-au ascuns ce făcuseră.

Dudley și Stephens au fost acizați de crimă, iar Brooks a fost martorul acuzării. Au fost găsiți vinovați și au fost condamnați la moarte, dar câteva săptămâni mai târziu au fost grațiați.



3. În timpul asediului Leningradului, oamenii au recurs la canibalism

Canibalism - Leningrad

Foto: mysteriousfacts.com

Asediul trupelor germane asupra Leningradului a durat 900 de zile, din septembrie 1941 până în ianuarie 1944. În tot acest timp, 800.000 de oameni, aproape o treime din populația inițială a orașului, mureau de foame.

Dimensiunile tragediei au fost mult timp ascunse de regimul comunist, dar după dezintegrarea URSS adevărul a început să iasă la iveală. În acea perioadă, se murea pe capete, iar fiecare făcea orice pentru a supraviețui. Nu mai exista morală, sentimentele dispăruseră de mult.

Tot ce rămăsese era disperarea și dorința de a supraviețui. Jafurile, crimele erau la ordinea zilei, iar zvonurile cu privire la canibalism deveneau tot mai dese. Membre amputate dispăreau din spitale, iar registerele NKVD arată că peste 2.000 de oameni au fost arestați pentru canibalism.

Majoritatea celor care recurgeau la canibalism se hrăneau cu carnea celor deja decedați, crimele fiind destul de rare. Spre exemplu, din cele 300 de persoane arestate în aprilie 1942 pentru canibalism, doar 44 au fost ucigași.

Majoritatea celor care au recurs la canibalism erau femei (64%) singure, cu copii mici, care își ucideau bebelușii pentru a-și hrăni copiii mai mari.

4. Echipa de rugby a liceului Stella Maris din Uruguay

Canibalism - Echipa rugby

Foto: eduardostrauchart.com

Pe 13 octombrie 1972, echipa de rugby a liceului uruguayan Stella Maris se deplasa cu avionul spre Santiago de Chile, pentru a juca un meci. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, avionul în care se aflau băieții s-a prăbușit în Munții Anzi, la granița dintre Chile și Argentina.

Timp de 11 zile, echipele de salvare au căutat locul unde se prăbușise avionul, dar în van. Negăsindu-i pe cei 45 de oameni de la bord, autoritățile i-au considerat decedați. Ceea ce a urmat este o poveste cutremurătoare despre supraviețuire.




Rămași singuri în sălbăticie, 16 membri ai echipei au rămas pe vârful muntelui timp de două luni, la o altitudine de peste 3.600 de metri. Fără mâncare și fără a se putea încălzi sau adăposti de iarna grea, cei 16 au fost nevoiți să mănânce carnea colegilor lor, care decedaseră.

Grupul a reușit să supraviețuiască doar datorită canibalismului. Decizia de a recurge la canibalism n-a fost deloc ușoară, mai ales că cei decedați erau colegi și prieteni apropiați ai supraviețuitorilor. În memoriile sale, „Miracol în Anzi”, Nando Parrado, unul dintre supraviețuitori, povestește:

„La altitudini mari, corpul are nevoie de foarte multe calorii… efectiv muream de foame, fără speranța de a găsi hrană. Foamea a devenit atât de mare încât am căutat iar și iar printre rămășițele avionului, sperând că vom găsi ceva de mâncare.

Am încercat să mâncăm fâșii de piele sfâșiate din valize, deși știam că substanțele cu care au fost tratate ne vor face mai mult rău decât bine. Am sfâșiat șezuturile scaunelor, în speranța că vom găsi paie, dar n-am dat de nimic comestibil…”, își amintește Nando Parrado.

5. Expediția Donner – izolare și canibalism

Canibalism - James si Margaret Reed

James F. Reed și soția lui, Margaret
Foto: wikipedia,org

Unul dintre cele mai celebre cazuri de canibalism din istorie este cel al expediției Donner. În mai 1846, un grup de coloniști, condus de George Donner și James F. Reed, a pornit înspre California cu o caravană de căruțe.

Din cauza unei serii de ghinioane și a condițiilor meteo nefavorabile, membrii expediției au fost nevoiți să-și petreacă iarna dintre 1846 și 1847 în zăpezile din Sierra Nevada. Dintre cei 87 de membri, au supravieţuit şi au ajuns în California doar 48.

Rămași fără hrană și amenințați de hipotermie, oamenii au recurs la un gest extrem: canibalismul. Unele dintre cele mai concrete dovezi în acest sens au fost furnizate chiar de către supraviețuitori.

În scrisori, jurnale sau interviuri, ei au declarat că au recurs la canibalism pentru a putea trece cu bine iarna și a nu-și lăsa oasele în sălbăticie.

„Doamna Murphy a spus ieri că ar trebui să începem să-l mâncăm pe Milton. Nu cred că a făcut-o încă; e îngrozitor”, povestește în jurnalul său unul dintre supraviețuitori, Patrick Breen.

3 comentarii

  1. Dan T
    • serban marian

Ți-a plăcut? Spune ce crezi!